simt
facerea lumii
intr-o ploaie
răsarită
în neîmpreunarea
dintre palmele tale
precum o rugă
născându-şi
in chinuri
iertarea
simt
viul fiinţei
sălăşuindu-ţi
în trup
mă simt fiindu-ţi
pântec
si sân
casă
si rug
Dumnezeu m-a aflat
amintindu-şi
că nu m-a uitat…
2 .:
Vorbeşti poetic despre o taină care-mi va rămâne aşa până când voi fi închis ochii. Câteodată, mi-ar plăcea să mai ştiu cum a fost atunci. Dar eram prea înţelept. Căci, pe măsură ce înaintăm în vârstă, ne si împuţinează înţelepciunea. Fiindcă avem pretenţia să gândim.
@cand gandul devine de necuprins lumea intr-o imbratisare...misterul rezolva problema , neputand totusi a se rupe de gand...
Trimiteți un comentariu