Ai zice că zăpezile nu ştiu să mintă
Doar albul ce-nghite atâta noroi
Aşează-adevărul cu palma pe plită
Să dezgheţe pământul şi cerul din noi

Ai zice că zăpezile nu ştiu să doară,
Dar albul ce cade atâta-i de greu
Pe umerii celor ce nu vor să-l care
Şi-l lasă uitat în bezna din hău

Ai zice că zăpezile ştiu doar cum să plece
Dar  apa de ploaie e sufletul lor
E  calea de-ntoarcere spre drumul-pereche
Şi –i singurul nostru adevăr

Ai zice că zăpezile ştiu doar să ningă
Prin ochii mei închişi în ai tai
Ce nu văd că-n talpă, prin ghetele sparte,
Răsare sub fiece pas un fir de trifoi

Ai zice că zăpezile astea  sunt vii
Corbi albi ce-mi scriu poemele roată
Pe câmpuri întinse de gânduri pustii
Ce-ascund în lumină zăpezi de-altă dată






Ieşirea pe uşă

aduce cu Sine 

înăuntrul înafară


ca o minciună bipolară

Ieşirea pe uşă

a ceea ce este şi a ceea ce nu e

rotund rotund

ca o Lună peste altă Lună peste altă 

Lună

ce nu şi-au găsit vreodată

Clar-de-Luna....


Nu poţi să înţelegi ce vezi
Nu poţi să înţelegi ce auzi
Nu poţi să înţelegi ce atingi
Nu poţi să înţelegi ce adulmeci
Nu poţi să înţelegi ce guşti
Neînţelegătorule Ce Eşti!

Între una şi alta
Stă veşnicia
De care viaţa şi moartea
Trag cu dinţii
Tăi



















O, tu, ce mă priveşti de trei ori ,


O dată copil


O dată tată


Şi încă o dată


Acum văd că Dumnezeu a făcut Iubirea!

Noi doar o iscăm! 

vine o vreme când lucrurile îşi schimbă forma atât de tare 

încât devin de nerecunoscut , 

poate doar să ne aduca aminte de noi cum n-am fost niciodată . 


vine o vreme să fim.
şi la urmă o să ne dezbrăcăm cu toţii într-un loc 
şi-o să ne lăsăm cămăşile pe pământ .
si-o sa crească iarbă deasupra unui cuib
de cuci














şi la urmă o să ne dezbrăcăm cu toţii într-un loc
şi-o să ne lăsăm cămăşile pe pământ .
si-o sa crească iarbă deasupra 
cuibului  de cuci
LikeLike ·  · 
Acele dureri din care-i fugită durerea
Acele dureri ce dor în lipsa noastră
Acele dureri neîmplinite 
Acele dureri nefiind
Acelea  tare dor
Ca  nisipurile cumplit de mişcătoare ale bucuriei 
În ochiul unui mort!

Acele dureri din care-i fugită durerea

Acele dureri ce dor în lipsa noastră

Acele dureri neîmplinite 

Acele dureri nefiind

Acelea tare dor
Ca nisipurile cumplit de mişcătoare ale bucuriei 
În ochiul unui mort!
LikeLike ·  · 
Cuvinte şi lucruri


----------------------------------------
Unul câte unul lucrurile se lipeau cuminţi de cuvântul potrivit

Şi se făcuse o linişte aşa de mare

În care totul ar fi încăput mai degrabă nefiind.

Rămaseră câteva ţigări, o icoană ciobită, câţiva stropi de ploaie 


Ce se lipeau cam aiurea de cuvinte


Schimonosindu-şi umbra de sine 


Şi dând tuturor sentimentul de nesiguranţă


Precum o traducere pe google translate.


Când nu găseşti cuvântul potrivit, nu-ţi mai rămâne 


Decât să traieşti în linişte absenţa lucrurilor


Şi să poţi oricând să-i zici in faţă 


Unei pietre, 


Lipită de-o pasare, 


La rându-i lipită , greşit, de pieptul meu, care şi el …:


“Cum aş putea să ştiu ce zi e azi, 


Dacă moartea nu mi-ar lăsa ziarul pe prag 


În fiecare dimineaţă?”

Tu ce faci când nu dormi 
-------------------------------------------------
“Tu ce faci când nu dormi,  temătoareo?”
A intreabat moartea cea de toate zilele…
Să nu-i zici  nimic despre sarea pământului, 
Despre sinteza Lunii 
Ori despre curentul alternativ al eternităţii
ŞI să-i trânteşti lumina in nas 
Mai ales că n-a mai rămas nicio oră neîncepută
Iar aerul care vibrează în odaie
Poate fi lesne confundat cu oricine 
Hahaha ce de molii au să fluture 
In costumul ei de scafandru…

“Tu ce faci când nu dormi, temătoareo?”
O sa mă întrebe moartea cea de toate zilele 
O să-i spun că e prea târziu pentru somn
Miroase a cafea dimineata asta
Şi-i bine tare.
Şi oricum nu  sunt eu  fiinţa ce vrea să aibă ziua
Tot ce noaptea visează

“Tu ce faci când nu dormi, temătoareo?”
A intreabat moartea cea de toate zilele…
Să nu-i zici nimic despre sarea pământului, 
Despre sinteza Lunii
Ori despre curentul alternativ al eternităţii
ŞI să-i trânteşti lumina in nas
Mai ales că n-a mai rămas nicio oră neîncepută
Iar aerul care vibrează în odaie
Poate fi lesne confundat cu oricine
Hahaha ce de molii au să fluture
In costumul ei de scafandru…
“Tu ce faci când nu dormi, temătoareo?”
O sa mă întrebe moartea cea de toate zilele
O să-i spun că e prea târziu pentru somn
Miroase a cafea dimineata asta
Şi-i bine tare.
Şi oricum nu sunt eu fiinţa ce vrea să aibă ziua
Tot ce noaptea visează

În toamna de  arhangheli se-nduplecă uitarea
De sinele de frunză ce-ascunde seve dulci
Şi-şi lasă roua rece să lunece în jarul
Din Luna pârguită
De doruri şi de fugi

La ceas nepriceput de-aducere aminte
Când ochiul întomnează privirea spre amurg
Când îngerii grăbiţi se fac că plouă încă
Îmi joacă încă-n piept
Un ochi nătâng de murg
În toamna de arhangheli se-nduplecă uitarea
De sinele cel verde al vorbei tutunii
Răstălmăcind tăcerea uscată şi fragilă
Din mările de frunze
Foşnind a cărţi pustii
În toamna de arhangheli se-nduplecă uitarea
Şi –am să-mi aduc aminte că-i toamnă la sfârşit
Şi-am să-mpletesc cuvinte de pus sus, la icoană,
Cu busuiocul nostru
Tomnatic înflorit
Photo: Băiatul cu perna albastră

Pe seară, de afară, privea pe fereastră
Băiatul cu perna albastră
Hei, m-a salutat trecând prin gândul meu
Îngândurat
Pot să vin lângă tine ? 
Ce mai întrebare, am zis cu un aer curat de nepăsare
Doar să calci uşor prin liniştea de abajur
Ce ţine de şase luminii de contur
Şi să păşeşti desculţ ca un fur 
Că de nu, orbita îţi va fi tăiată împrejur
Dar să nu te aştepţi la vreo idee măiastră
Că o noapte albă e la fel de neagră ca o zi proastă

Vom  reveni insistent
Asupra câtorva  concepte cochete 
Ce ne caută nod în vis
Cu degete subţiri  şi desuete
Vom sfida ceva dialectici cu sânii mici şi ascuţiţi
Şi ceva fapte de lapte cu genunchii zdreliţi

Atâta tot
Am şoptit în timp ce priveam pe fereastră
Cum îngerul meu neadormit 
Era leit 
Băiatul cu perna albastră

Băiatul cu perna albastră
Pe seară, de afară, privea pe fereastră
Băiatul cu perna albastră
Hei, m-a salutat trecând prin gândul meu
Îngândurat
Pot să vin lângă tine ?
Ce mai întrebare, am zis cu un aer curat de nepăsare
Doar să calci uşor prin liniştea de abajur
Ce ţine de şase luminii de contur
Şi să păşeşti desculţ ca un fur
Că de nu, orbita îţi va fi tăiată împrejur
Dar să nu te aştepţi la vreo idee măiastră
Că o noapte albă e la fel de neagră ca o zi proastă

Vom reveni insistent
Asupra câtorva concepte cochete
Ce ne caută nod în vis
Cu degete subţiri şi desuete
Vom sfida ceva dialectici cu sânii mici şi ascuţiţi
Şi ceva fapte de lapte cu genunchii zdreliţi

Atâta tot
Am şoptit în timp ce priveam pe fereastră
Cum îngerul meu neadormit
Era leit
Băiatul cu perna albastră
  
pe-un fir de nimicatoată 

fă-mi din lemn de tei un somn
fă-mi un foişor din şoaptă
să-nviez şi să adorm
pe-un fir de nimicatoată
fă-mi un leagăn dintr-un gând
care şi-aşa umblă creanga
să ţi-l cumpăr , să ţi-l vând
pe-un fir de nimicatoată
fă-mi din lapte de cireş
roşu-amar cu frunze roată
şa şi tropot de cai verzi
pe-un fir de nimicatoată

nu mă doare nu mă doare
am în ochi un ciob de soare
murga pământului

iată un punct de vedere blând
mi-am zis de cu seară
privind cum murga pământului
clipea des de la mine din vis
în ochiul Lunii, rotund

ce paradis al nedormirii
creştea  sub copita ei!
ce tihnă îmi găseam
prin coama ei mirosind a o mie şi una de femei!

dar fără frâu e noaptea asta
dar fără şa e bezna virală
trece-mă de râul ăsta adânc
ce poate să doară!
paşte toată lumina din steaua polară!

 iată un punct de vedere blând
mi-am zis
privind murga-n gând
în timp ce roua dimineţii
se-nşeua  pe pământ
















Şi perle şi mărgele
 
Cad  ţopăind şi perle şi mărgele
Din cercuri deşirate pe-ndelete
Roase de vreme şi durere
Se-ascund  prin vechi cotloane
Printre stele
Ce acum gătesc alt cer
Sub  duşumele

Arunc cu perle şi mărgele-n Lună
Şi –asmut lumina să m-ajungă
Şi numai umbra mea nebună
Le-adună  deopotrivă-n mâna stângă
În cuiul palmei tandru le atarnă
Şi le înşiră –n cecuri de minciună

În jurul meu tăcute ziduri cresc
Şi-n linişte, alte minuni mă-ncercuiesc


schiţă

se ia un cărbune brune
şi-o foaie albă, haotică
şi se lasă singuri
sub pleoapa narcotică

într-un ungher
sărutul
mutul

se apasă
se zgârie
se lasă

se roteşte
albul se leapădă de cerc
priveste!

acum e aproape gata
stă să iasă la lumină
noaptea,
din  linişte  să iasa tăioasă
si Luna-diamantina

în răstimpuri,
dintr-un cărbune,
un nebun de alb strigă bezna
pe nume

într-un ungher
sărutul
mutul



Mă îndoiesc de multe
Te întreieşti în toate
Şi fără  doar şi poate
Suntem de-acelaşi os
Doar carnea  ce ne-mbracă
Se-aşează–n altă parte
Mă îndoiesc de multe
Te întreieşti în tot

Împăturim lumina
În nopţi şi zile oarbe
Desi suntem de-o seamă
Să-ţi  fiu la fel, nu pot
Căci  mă-ndoiesc de toate
Privind prin cioburi sparte
Prin  care  doar tu ştii
A te-ntrei în tot

Cât  bisturiul minţii
Pământ de cer desparte,
Mă îndoiesc de multe.
Te întreieşti în toate












Mi-e îngerul silenţios


Mi-e îngerul silenţios
Nu-l mai aud cum tace
Doar vântul care-mi suflă-n os
Cuvântul  i-l  întoarce

Prin cerul gros de întuneric
Mi-e îngerul înotator
El se scufundă-n mări lactee
Să-mi strângă stele în ulcior

Mi-e îngerul atât de alb
Ca un canin alb de blândeţe
Ce ar muşca, de l-aş ruga,
Din piatra seacă a tristeţii

Degeaba îl ademenesc,
Cu umeri goi şi mere coapte
Eu scad, cu cât pe el îl cresc
Mi-e îngerul , încă,de lapte