Clopotul tăcerii bate
Prin zăpezile pustii
Chiar dacă- ai închis zăvorul,
Tot mai pleci
Şi tot mai vii

In odăi neîncepute
Alb foşnind a poezii
Chiar de dorul te încuie,
Tot mai pleci
Si tot mai vii

Armăsarii albi te- aşează,
Te gonesc cei fumurii
Chiar de casa ta-i niciunde,
Tot mai pleci
Şi tot mai vii 

Drumurile duc si aduc
Niciodată  nu-s pustii
Drumului nicicând nu-i pasă
Dacă pleci
Sau dacă vii




Când lupi fierbinţi se răcoresc  sub fruntea-mi
Şi peste zaţul  toamnei  îngeri calcă
Arunc  în sobă  încă-un dor de ducă
Strănut.
 La focul tău  se mai topeşte-o iarnă. 
Şi ard .
Iar din cenuşa mea se mai înalţă-un munte.  

Când prin bocancii sparţi îmi intră drumul
Şi aripile-n  palton nu vor să-mi stea
Doar tu si iarna  îmi mai daţi de urme
Rămân.      
 Prin cer  oierul ploii îşi risipeşte turme
Şi chem
Albe  făpturi  să pască în  palma mea.

Pe cercanul ferestrei se pârguiesc colinde,
Pe plita  se-aureşte-un colţ de pâine
La geam roşesc de dorul toamnei două mere
Măsor.
În ochiul meu căpruiul se ascute
Şi tai.Egal să-mpart incă o  iarnă între ele.