Îmblânzeşte-mi dimineaţa 

asta

stridentă,

femeie uşoară fluturând priviri,

răsărindu-şi a dinţilor gheară...

Apune-mi lumina

alungă-mi si umbra si vina

te-aşează şi strânge-mi 

nătânge cuvinte

din zaţul privirii

zideşte-mi  pe buze

 nevăzute morminte...


Te-am visat ca-mi erai

cafeaua  fierbinte...






Spune-mi cuvinte,


sălbatice herghelii,


sub copita lor aspră


tăcerea din pietre


să invii…


Spune-mi cuvinte


să mă trezesc din găsiri


şi să-mi adorm căutarea


zidindu-mi  in mine

 muriri…


Spune-mi cuvinte


sunând necuminte


decoltate vocale


în sânge să-mi geamă…


fierbinte


Spune-mi cuvinte


 picurate din rama


cu sfinţi rătăciţi


precum palida ceară


lingând lumânări


asfinţind…

 

aerul geme…a jazz


doar ochiul meu doarme,


dar gândul mi-e treaz


până când


paharul  latră roşu-arţăgos


şi-încep să te caut


 prin carne, prin vene, prin os


mi s-a-ntâmplat ceva neaşteptat


nu mai ştiu cum arăti…am uitat…?!


paharul mă muşcă de buze să tac


şi strigă la mine, în mine să sap…


undeva, într-o sticlă-n fundal


nişte boabe de struguri  mustesc


într-un râs infernal…

 


tot jazz…


aerul geme dulceag  si greţos


ca  hoitul secundelor  zdrobite zemos…


în dreapta fereastra îmi fâlfâie alb


 perdele isterice de ciori fara glas


nici vin nu mai am,


un pahar despuiat mi-a rămas…


şi-un lup ce din Lună


nesomnului îi face popas…

 


Vara uscată


precum o frunză  dulce si coaptă


trupeşa-mi umbră


cernută alene pe-alei 


o aşteaptă…

 


Vişine-amare


vorbe mierii vor să asculte


ca un copac eu ţi-as rodi


vrute-nevrute…

 



Între tăceri


aş plămadi vorbe aprinse


încuie uşa


poftele mele  se lasă prinse

 



Când violet


chipeşul cer  se dedă înserării


Eu voi fi vin


Tu vei fi zeu


sorbindu-mi zorii…

                                                              Verde-albastru

                                                                          Popor
                                                          Nasu-n flori, genunchii-ntinşi:)
In timp ce doua codite impletite prinse cu fundite albe coborau vesele de la etajul doi, altele identice isi faceau aparitia de la etajul trei al aceluiasi bloc. Ghiozdanele visinii se asezau in aceeasi banca , a doua de la fereastra . Clasa I A. La aceeasi ora incepea jocul de-a Nadia. Ce conta ca erau doua Nadii?
Timpul trecea la fel iar cele doua codane despartite de multi kilometri au ales, intamplator sa devina dascalite. Sa se casatoreasca. Sa aiba copii. Sa divorteze.Ca intr-un balans, pasii le calcau pe acelasi fir...
-Fostul tau sot este delicios, imi spuse Magda intr-o zi, calcandu-mi pentru ultima data pe urme...

photo by Mihaela Cojocariu



Căldura mi se imprimase

pe rochia de in

topit

Îmi înfloriră bujori şi liliac

îmbrăcându-mă

Cireşe pietroase

 îmi zvâcneau voluptos

pe piept

roşind

la tresărirea pasului...

Cu greu sânii si pântecul

mi se puteau ghici

straiul

devenind o problemă complicată

chiar şi pentru un zeu

surprins să mă găsească

precum o tulpina

Unde eşti, femeie?

se întrebă înnorat crepusculul

până când ploaia

alungă acele culori

răsărindu-mi goliciunea

de la Eva pâna acum

Iar el, zeu necuminte,

îmi gusta lobul urechii

tăcându-mi 

"teiubescuri"

undeva...cândva...







 

         Lenuţa , cu chipul umbros precum tuciul în mai toate zilele, intră  de astă dată zâmbind . Ochii ei  , ce refuzau de obicei să privească spre acelaşi lucru, fixau  cravata roşie cu tricolor aruncată intr-un colţ al clasei de-un pui de revoluţionar.Lenuţa si-o legă strâns la gât , pana la bulbucarea privirii .

Ţoale de la ajutoare…îşi spuse Lenuţa.  Si plecă cu cravata, un adidas stâng si un un nike drept …Ori poate doar ochii ei refuzau a privi spre acelaşi lucru…


                                                                                                        ... mi-a amintit...




Rugă...




...si Rugă



Sfinţi , arhangheli ....si capete plecate...

                                                                      







Tăiase ceva lemne si le rânduise in faţa casei  De-acum a venit căldura, gândi cu glas tare printre clăbucii de fum ce-i ieşeau din gură. Da’ să fie pentru la anu’, cine ştie ce iarnă ne-aşteaptă...Apoi adormi cu gândul la iarnă...

Răguşite de bocete ,câteva babe zdrenţăroase ciuguleau din drumul colţuros  monedă dupa monedă, căzute in ploaie la fiecare răspantie …”Să fie …cine ştie ce iarnă ne -aşteaptă…”


pa-uri adevărate aici




intersecţia de sâmbata asta seamănă leit cu cea de luni 
de altfel nici nu mi-o pot imagina în zi de 
marţi, miercuri... şi înclin să cred 
că în alte zile cele două străzi nici măcar nu se întâlnesc, 
ci rămân paralele şi distante

răspântia 
este gri şi umedă, precum dimineaţa unui perete cu igrasie 
indiferent că e toamna iarna ori primăvara

taxiul opreşte de fiecare dată 
în acelaşi loc, pentru ca picioarele mele pline de paşi 
să poarte pe-acelaşi drum, legănată între şolduri, 
ofranda

da, mă-ntâlnesc cu zeii...

şi mi-aş lepăda straiul 
înainte ca vorbele să mi se lipească de cerul gurii 
precum untul de arahide şi poftesc 
nebuneşte la gestul mâinii ce-mi toarnă licoarea roşie în pahar 
şi la rotocoalele de fum proaspăt dezlipite de pe buze pline 
buzele tutunii

adulmecare - atingere - gust

zeu însetat golind icoanele de sfinţi,
pentru a le picta 
iară şi iară, 
din cenuşa plecărilor născându-i trup rănii,

miruind-o întru veşnica nevindecare de ea însăşi

rana zeului, pe care am gustat-o printre 
ploile unei duminici, probabil singura duminică 
fără o răspântie.

       Picături mărunte şi grăbite se întreceau parcă sa ajunga pe sticla uscată , plesnind-o cu sete sub ochii femeii ce chemase ploaia pentru a nu ştiu câta oara...Şi tot pentru a nu ştiu câta oara se privea in geamul  opac , gândindu-se la frumusetea fluidă a chipului  prelins pe pervazul  macinat de timp.

   Poate tot cu gândul la frumuseţe , rămăşiţele ploii s-au aprins miraculos, adunand apusul pe sticla ce luase deja forma amforei , adapostind esenta aspra a adevarului ...      Frumuseţea, isi sopti femeia, in timp ce degusta asfinţitul, este atunci cand n-ai nevoie de ochi ca să te priveşti in oglindă...asa cum n-ai nevoie de oglinda ca sa vezi cum iti sta orb...ori poate când n-ai nevoie de orbire ca sa afli intunericul...

    Asta în timp ce ultima picătură rubinie îi ţâşni roşu si sec de pe buză ,precum un murmur rebel renegând linistea, găsindu-şi odihna pe primele rânduri  scrise de un om frumos despre Omul Frumos...despre El...

    Era prea târziu însă...femeia ce chemase ploaia pentru a nu ştiu câta oară... nu gustase acea  picătura...

dorinta

gând  dospind
pâinea coapsei,
jar pârguiri
visând…

iertare

ploaie
udându-ne
pâna la sânge
pacatele…



Iubirea,
Un sărut
Încireşând
Zâmbetul
Femeii
Ce aşteaptă
Vara…