Ea mi-a aratat aerul  
 ce-i imbraca aproapele
 Ea a strigat cu limba de moarte
 sa-l sufoc in respirarea mea
 Ea era frumoasa si nerabdatoare
 Si  imi tivea  panzele  neincepute 
 Tesute cu dragoste intre coastele tatei
 Ea m-a daruit
 Mormantului  meu cu baldachin…
Din umbra lăuză a dimineţii,
Noi
îl dezleagă pe unu de doi...
Era toamna
Când moartea a strigat după mine
Sfâşiind aerul ţipam
De-mi alergau morţii prin vine
M-am aşezat cuminte la rândul ce şerpuia
Spre copac
Să prind lumea din urmă …
Unii, s-au ales cu merele
“Sta-le-ar în gât!”
Blestemau cei din spate
Ce-au apucat frunzele doar… despuiate
Ca o întrebare nevinovată,
am întins mâna după frunza uscată
Era ultima , dulce si coaptă ,
precum un cuvânt
părăsind poezia pentru o şoaptă
Visam că-i mângâiam adânc toamna zimţată
sângerându-mi apusul în palma cea dreaptă
” S-au terminat”,îmi spuse norocosul din faţă
“Ia copacul , şi pleacă!”
Şi dând ocol minunii
Am luat doar umbra lui ce ascunsese soarta Lumii…
cârligul mi-e ascuns

în ochiul tău ,

deopotrivă sunt

pescar si peşte

ascultă cum mă zbat

în pleoapa ta,

în lacul de lumină

ce orbirea-ţi primeneşte



cârligul mi-e ascuns

în ochiul tău

degeaba –ţi fluturi geana

prin mările-mi virgine

căci fără mine n-ai nici ţărm

şi nici înec cum se cuvine



te uiţi într-o oglindă

prin plasa cea cârpită

adâncul de sub tine-atârnă greu

şi numeri pân’ la unu

nisipul din clepsidră

si numeri pân’ la tot

mulţimile de eu…



cârligul mi-e ascuns

în ochiul tău…