mi-a crescut carne pe carnea ta
şi ochi peste pleoapele tale
uite cum mă doare să te nasc
iar si iar
să te înveşmântez din cap până-n picioare

braţele ţi le-am pierdut pe drum
le-au găsit nişte orbi
suferinzi de picioare
şi-au călcat aerul pe urmele-ţi mute
din îmbrătişare în îmbrăţişare

te-aş striga pe numele meu
dacă-ai fi vreun cuvânt oarecare
ţi-aş spune vino, vino la mine
dacă-aş şti să rostesc vreo plecare
dar eu pot doar să fiu
uite, să fiu ,cum mă doare...
iar si iar
să te înveşmântez din cap până -n picioare
ne căutam...

două stânci visându-se statui

in aşternuturi de piatră ne domoleam umbra

in daltă,

la marginea omului

măcinam gândul pana la os,

tăcerile ne-mbratişau frumos,

cu buzele săpam in cuvinte

genuni între noi şi morminte...

pofteam la paşii lumii

calcând pe hotarul minunii

***

ne-am trezit in acea dimineaţă

că ne spuneam"te iubesc",

că vinul iscariot

ne dezlegase de nimic si de tot,

ne-am trezit fiindu-ne al pietrei rod...
Iubite, ce să fac cu-atâta frunză
prinsă de mine?
Îmi spui că sunt frumoasă
Şi-mi vânturi viul verde
prin ochii tăi
fără ruşine…
Tu, orb cu mâna –ntinsă
cătând lumini căprui
îmi mângâi lung, cu orbita,
vocalele-amărui...
Pe marginea-mi de humă
îmi taci a lună plină
şi-mi zvîrcoleşti nesomnul
umplându-l de lumină
Şi-adânc in carnea toamnei
mustind ca un păcat
mă desluşeşti femeie
din lemn încercănat…