asculţi…


neauzit foşneşte lumina


în umbra-ţi albă-


substrai neatins


aninat la marginea tăcerii




tulburi cu piciorul desculţ


apele cuvântului


în cercuri de neliniste oarbă


aduni lumina din cenuşa neplecării


rămânându-i in urmă ,


talpă nerostită de drum


iubitule,


mâine imi cioplesc un felinar de piatră


să pot auzi , deodată cu tine,


ne-întoarsă vreodată


în aceeaşi privire,


lumina…

m-am sinucis de ieri,


dar ,avand pe stoc niste secunde,


voi fi murit abia mâine


exersez arta Muririi de când mă ştiu


îmi leg de privire câte o piatră îndărătnică


ce refuză să se arunce în gol


poftind la minunile fiinţei de care atârnă…


din a noastra pendulare consubstanţială


lumea învăţând să se învârtă după lume,


iar eu si piatra să ne mirăm mai puţin


între noi...




în fundal Dumnezeu


făcea din mine


chip cioplit pietrei


semnând isteroid


în colţul de sus


al Omului


"Eu"…

Iubitul mă plânge


Şi chipul îi părăseşte lacrima


Iubitul mă mângâie,


dar palma îi părăseşte mângâierea


Iubitul mă strigă,


Dar numele meu îi părăseşte strigătul


Omul de la capătul omului


Făra chip


Fără palmă


Fără numele meu


Părăsit de părăsire


E dumnezeu ori iubitul meu ?






Dumnezeu nu umblă desculţ


Ar îngropa cu pasul zăpada aşteptării


În scobitura tălpii ar tăinui căderea


Calcând pe caldarâmuri minunea Înălţării


Cu talpa scâlciată ,el, flamânzindu-mi drumul


Îşi va culege umbra din albul uităturii


prin lume se petrece spre glodul nemuririi


In lacrimi încălţându-şi prea-greul călcăturii...