Ai zice că zăpezile nu ştiu să mintă
Doar albul ce-nghite atâta noroi
Aşează-adevărul cu palma pe plită
Să dezgheţe pământul şi cerul din noi

Ai zice că zăpezile nu ştiu să doară,
Dar albul ce cade atâta-i de greu
Pe umerii celor ce nu vor să-l care
Şi-l lasă uitat în bezna din hău

Ai zice că zăpezile ştiu doar cum să plece
Dar  apa de ploaie e sufletul lor
E  calea de-ntoarcere spre drumul-pereche
Şi –i singurul nostru adevăr

Ai zice că zăpezile ştiu doar să ningă
Prin ochii mei închişi în ai tai
Ce nu văd că-n talpă, prin ghetele sparte,
Răsare sub fiece pas un fir de trifoi

Ai zice că zăpezile astea  sunt vii
Corbi albi ce-mi scriu poemele roată
Pe câmpuri întinse de gânduri pustii
Ce-ascund în lumină zăpezi de-altă dată