Ca gândul...

// // 8 comments

Îmi iubeam

armăsarul negru

lucind a lumină

şi mi-l ţineam în taină

Taina sporindu-i

răsuflarea divină

Dar în timp ce -l hrăneam

spunându-i poveşti

cu zei

grei

plimbaţi în caleşti

Armăsarul cel negru

prin gând tropoteşte

din taină-mi se smulge

spre marginea lumii

din gând

drum îşi creşte...

Se-ascunde în fugă

în vorbe şi-n rime

copita -i trudită

îl vinde

fiinţei straine...

8 .:

Valentin spunea...

"Ce-ti pasă tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strâmt. Norocul vă petrece;.
Ci eu în lumea mea mă simt.
Nemuritor si rece."

ar cuvânta armăsarul cel negru
dacă fiinţa-i va fi fost străină

dar marginea-i va fi fost de-ajuns
să nu-şi nască vreo lume
care să-l nemurească.

PS: Zorba nu-şi va fi găsit căderea sâmbăta asta

Vania spunea...

Din start m-am gândit că-i dificil să tăinuieşti ditamai armăsaru'!

Anca spunea...

@Vania- imposibil...chiar!

gabi spunea...

a scrie este întotdeauna a tăinui ceva astfel ca să poată fi descoperit...iar Anca o face minunat chiar daca poate nimeni, nu-i va afla vreodata taina.

orianda spunea...

greu .... dar niciodata imposibil!

Cristian Lisandru spunea...

" Se-ascunde în fugă

în vorbe şi-n rime

copita -i trudită

îl vinde

fiinţei straine..." - foarte bun finalul, nu puteam să nu îl selectez...

Anca spunea...

@

Fuga ca gandul, de gand, nu-i deschide armasarului negru lumea in toata splendoarea ei…el fuge spre margine…ramanand in mister , strain de fiinta…tradat de propria-i copita ostenita de neputinta cuprinderii drumului in intregime…

Gabi, Orianda, va multumesc de trecere !
:)

Anca spunea...

@Cristian- Intotdeauna binevenit printre cuvintele mele!
Soare bland peste asta zi sa ai!