schiţă

se ia un cărbune brune
şi-o foaie albă, haotică
şi se lasă singuri
sub pleoapa narcotică

într-un ungher
sărutul
mutul

se apasă
se zgârie
se lasă

se roteşte
albul se leapădă de cerc
priveste!

acum e aproape gata
stă să iasă la lumină
noaptea,
din  linişte  să iasa tăioasă
si Luna-diamantina

în răstimpuri,
dintr-un cărbune,
un nebun de alb strigă bezna
pe nume

într-un ungher
sărutul
mutul



Mă îndoiesc de multe
Te întreieşti în toate
Şi fără  doar şi poate
Suntem de-acelaşi os
Doar carnea  ce ne-mbracă
Se-aşează–n altă parte
Mă îndoiesc de multe
Te întreieşti în tot

Împăturim lumina
În nopţi şi zile oarbe
Desi suntem de-o seamă
Să-ţi  fiu la fel, nu pot
Căci  mă-ndoiesc de toate
Privind prin cioburi sparte
Prin  care  doar tu ştii
A te-ntrei în tot

Cât  bisturiul minţii
Pământ de cer desparte,
Mă îndoiesc de multe.
Te întreieşti în toate












Mi-e îngerul silenţios


Mi-e îngerul silenţios
Nu-l mai aud cum tace
Doar vântul care-mi suflă-n os
Cuvântul  i-l  întoarce

Prin cerul gros de întuneric
Mi-e îngerul înotator
El se scufundă-n mări lactee
Să-mi strângă stele în ulcior

Mi-e îngerul atât de alb
Ca un canin alb de blândeţe
Ce ar muşca, de l-aş ruga,
Din piatra seacă a tristeţii

Degeaba îl ademenesc,
Cu umeri goi şi mere coapte
Eu scad, cu cât pe el îl cresc
Mi-e îngerul , încă,de lapte




tulburată mi-e setea
de păstrăvii
dintr-un alt viitor

mă întorc mereu la izvor