Prefer orbii fiindcă doar ei ţin ochii deschişi
Şi în toiul nopţii, îşi înfig unghiile în lumina-fetiş
Eu îi trec strada , îi trec răsăritul, veşnicia pe partea cealaltă
Ei  privesc rar în urmă ,
Eu mă fac nevăzută
Şi mă uită îndată
Apoi  îmi plac şi bărbaţii cu palmele aspre
Să-mi mîngâie pielea până departe,
În rănile caste,
Să-mi cioplească icoane-ntre coaste
Îmi plac si  barbarii frumoşi
Ce intră-n altare până la os dezbrăcaţi
Şi sfioşi
Şi zeii fugiţi din Olimp
Şi poeţii ce nu dorm vreodată
De teamă ca în vis să nu tacă
Şi menestrelii surzi atunci când cântă
Precum se-aşterne drumul sub zăpada mută

Însă , cum spuneam, prefer orbii
Aşa că, iubitule, deschide-ţi larg ochii
Să-ţi mănânce întunericul ,
Corbii...

Râu zbătând păstrăvi
in ochiul meu e apă
 neînotată
...
update

În fiecare zi
La amiază
Armăsarul cel negru
Nechează
Mai negru nechează
Decât umbra sângelui meu
Pe  sângele umbrei tale
Închegate
Eu îi pup copita
Din faţă, din spate
Norocul,
Potcoava
Călatorită
Departe…
El  mă plezneşte
Fix în creştetul dorinţei,
În moalele gândului,
În  albuşul putinţei…
Aşa că, musai să vii
Să-i pustiim tropotele
De drumuri pustii
Să mi-l înhami
În loc de coastă
Să  mă  plimbe în cercuri
De inimă-albastră
Să mi-l înhami
În loc de ochi
Să-mi descânte lumina
De deochi
Aşa că nu mai sta
Nu mai sta
Cu armăsarul cel negru
Veşmânt pe umbra ta…











Aşteptarea-i o odaie cu pereţii subţiri
Ca o piele nevăzută de soare
Prin care poţi să auzi ,
Striviţi de  trenuri
Doar paşii de plecare
Aşteptarea e o odaie cu  pereţii vii
În care stai golit de depărtare
Şi-i  înfăşori venirii
Picioarele în altă şi altă plecare
“Nu vreau să mai vii!”
Strigi din odaie, dar trenul îţi taie cuvântul in două
Te trezeşti din tăcere
Ca dintr-o ninsoare
Şi vezi că nu aştepţi,
Eşti aşteptare.
Iar daca plângi,
 Nu-seamnă că te doare
Ci plâns ai devenit
Ce râde –atunci când moare…