Nu ştiu, erai tu sau un înger
Sau doar a iernii amintire?
Umbre indiscrete ne priveau din cer
Goi,albi şi umezi de uimire
Cu lemn uscat de secunde
Neaua de ieri se aprinde
Şi se topesc pe-ndelete
Îngeri de ceară sub veşminte

Ascultă al iernii descântec
Albe zăpezi să rodeşti
Vom scrie-o poveste cu cântec
Tu, doamnă, doar iarna înfloreşti!

La capăt de iarnă când lupii
Te vor ascunde în zăpezi
Te- alint cu colţii şi ochii
Unde voi fi , unde eşti...

Tu unde, tu unde erai
Când eu nu ştiam despre tine
În vis busuioc înfloreai
Eu unde, tu unde erai
Din tot ce-i omenesc, nimic nu-mi vine
Când râd ,doar plânsul mă mai ţine
Trăiesc, dar moartea îmi curge-n vine
Deşi sunt de o seamă cu tine
Totuşi, ceva mă reţine
Din tot ce- i omenesc,
Nimic nu-mi vine

Să tulbur cerurile, nu mă pot abţine
Să le alint în rugi, nu ţine
Sunt mandră când lumea strigă “Ruşine!”
Deşi sunt de-o teapă cu tine,
Din tot ce-i omenesc,
Nimic nu-mi vine

Închid în ceruri vechile destine
Dau drumul timpului flămând
Şi tot ce-a mai rămas din mine
Jumate dau, jumate vând
Chiar dacă semăn mult cu mine
Din tot ce-i omenesc, nimic nu-mi vine 
Odată  scriam poezie
Altă dată decupam îngeri din hârtie
Tot aşteptându-te să vii
Din cele mai neîntâmplate copilarii

Desuuri albe, desuuri negre
Întind  pe sfoară
Parcă-s fluturi ce  zboară
Ori clipe neumblate de soartă
Albe şi negre laolaltă,
Albe şi negre
Cu fiinţa fac veşnic pereche

Eu sunt
Exact de unde tu începi să pleci
Să culegi case de melci
Şi câte ceva din altceva
Tocmai  de dincolo de stea

Odata scriam poezie
Acum  decupez  ingeri din hartie
Poate poate ai să vii
Dinspre norduri pustii
În  neîntâmplatele mele copilării
Ce-am să mă fac

Când sângerează–n mintea mea lumina
Şi vremea-i văduvă de mâine
Când soarta-şi smulge amarnic rădăcina
Din vechiul suflet ,scurs prin vine
Mă intreb :
“Ce-am sa ma fac cu mine?”

Când ierburi amărui îmi tulbură popasul
Şi nu mai ştiu ce-i rău sau bine
Când mările uscate să le păşesc mă lasă
Şi-mi poartă în exil talazul
Mă-ntreb:
“Ce-am să mă fac cu mine?”

Când de pe zaruri mute, oarbă,
Adun în vis punct după punct
În grai,tacerii nu ştiu să-i răspund
Ştiu doar sa tălmăcesc noptile-n rime
Şi-întreb:
“Ce-am să mă fac cu mine?”
Mă-mbrac în pasărea măiastră 
Prin visul ce în zori m-aruncă
Dar nu găsesc aşa fereastră 
Ca frumuseţea să-mi ajungă

Probez un lup , cu blana ninsă
Din ochii lui pot sa m-adap
Dar urletul de gheaţă mi-e prea mare
Şi–n dânsul toate sufletele mele încap

Mi-am învelit suflarea într-o ciută
Ce-adaposteşte lacrima neplânsă
Dar pielea ei îmi e prea strâmtă
Şi nu am loc, căci sunt prea-multă

Aşa că am ales acvila
In stol perfect de om şi zeu
Ce adună cerul cu pamântul
Sub straiele lui Dumnezeu
Eşti singur printre toţi cei singuri
Doar ochii tăi se mai suportă 
Doi ,intr-o singură privire
Doar sânii vreunei iubite sunt doi 
Într-o singura poftire
Şi alte câteva perechi de palme, picioare şi voci
Într-o întortocheată orgie a lumii
În care-s toţi pentru Unu’
Şi Unu’-i pentru toţi
Nebunii

Eşti singur printre toţi cei singuri
O singură inimă bate gongul
Pentru actul secund
În care eşti, fireste, singur,
singur şi fecund

Degeaba îti ridici netivitele gândului poale
Că singuratatea a mai vazut idei goale
Degeaba îţi ascunzi radiografia
Că zeilor le place rău pornografia
Şi de-aia e bine să ştii
Singur sa fii
Printre cei ce te vor ajuta
Să te naşti,să mori şi să învii

Eşti singur printre toţi cei singuri
Că de n-ar fi aşa,
Dumnezeu nici nu s-ar mai întampla

Eşti singur din cauza celor singuri
Eşti plictisit din cauza celor plictisiţi
Eşti viu din cauza celor vii
Şi în general eşti din cauza celor ce sunt
Punct