Mai avem puţin până ieri
Ne-au rămas în ochi sălbatice ierni
În palme ne-au rămas doar aşchii de carne,
Suntem straie ce poartă trupuri scobite de oameni
Mai avem puţin până azi
Lacăte fără chei ne-ascund tăcerile-n glas,
Ne-au rămas câteva amintiri pe pervaz
Nişte îngeri căzuţi între cer şi asfalt am rămas
Mai avem puţin până mâine
Ne-a rămas din foame un colţ uscat de pâine
Din sete ne-a rămas doar ţărmul fără valuri
Din oamenii ce-am fost , au mai rămas doar maluri
1 .:
„si je dois tomber de haut
que ma chute soit lente
je n'ai trouvé de repos
que dans l'indifférence
…
si la mort est un mystére
la vie n'a rien de tendre
si le ciel a un enfer
le ciel peut bien m'attendre”
…
aici
spatiul excomunicat generatiilor licitate abscons
decoloreaza curcubeul inodor al viselor ilicite
acolo
sub pleoapa neantului inclestat simplu
ecoul sfinxului nesocoteste nisipurile miscatoare
nicaieri
e locul fericit al amurgului de poveste
peste a carui platitudine rasar dunele asteptarii
oriunde
duplicitatea zeilor stingheriti
naste monstri silentiosi
a caror efemeriditate deplange minusculul eternului…
…
si desi am doar ochi... peste fata
si doar litere... printre degete…
“mai avem”
pentru mine
inseamna
patrat din
en.orm…
te cuvant in sarut...
Trimiteți un comentariu