in loc de veci

// // 9 comments

statuile se scutură de veşnicii


şi pleacă pietruind umbra fără de drum


a tăcerii


în urma lor


ziua de mâine îşi naşte dimineaţa


strigându-şi pe numele de botez


dumnezeul rămas


orfan


la marginea netivită


a omului




în urmă, prădat de nemurire,


un înger îmi aruncă sămânţă


de piatră pe umărul drept


o statuie mă alege


să-i fiu loc de veci


iar iubitul îi şterge lacrima neplânsă


morţii nefericindu-mi


zâmbetul…



9 .:

Karla spunea...

Ce concentratie de metafore!
Am gasit sublima imaginea statuilor de piatra care-si cauta apusul in fiintele vii...
E atat de trista poezia ta in ultima vreme, sumbra si luminoasa in acelasi timp:) cel putin asa ajunge la mine:)

Vania spunea...

E atmosferă de februarie...

Călin spunea...

Aş vrea o geană de soare de februarie, totuşi. Poezia e foarte bună, sunt câteva imagini teribile (dumnezeul rămas orfan la marginea netivită a omului), dar îmi doresc să regăsesc zburdălnicia.

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
sorin andreica spunea...

inscriete in ,,reteaua literara ``4000 de sciitori,porti,critici literari.
cu respect

sorin andreica spunea...

poeti

One in a million spunea...

:X

denisia spunea...

Îmi place cum te exprimi prin poezie. Mult succes

Anonim spunea...

mul?umiri foarte interesant,