l-am văzut pe omul fără sfârşit
cu straiul lung al absenţei
măturându-şi prea-albul umbrei
dinaintea ochilor
.
petrecându-şi lumina
în orbul exil al privirii
.
condamnându-şi privirea
la veşnica întoarcere
înapoia tăcutei orbiri
l-am văzut pe omul fără sfârşit
umplând infinitul de
fără mine
l-am văzut pe omul fără sfîrşit
intrând în casă
înaintea mea…
…
deschide,
deschide, iubitule!!!!
nenuntită
se lasă tăcerea-n cuvânt…
pe pragul
omului nesfârşit…
5 .:
Eeee , " postacilor " , câtă nedreptate să îl ignoraţi pe " omul fără sfârşit " ... Eu , mi-am cam luat-o , şi încă şed supărat , da' voi ce motive a-ţi avea să vă preumblaţi pe coclauri , şi să nu fiţi aici ? Halal prieteni !
Well...tocmai aici este popasul cel mai batatorit de prietenii mei...Auzi? Vezi? Maxima promisiune a tacerii...zornaie ca un vas cu vin spart pe buza degustatorului ...:)( e de bine..trust me!)
Si inca nu ti-ai luat-o...desi ti se va fi dat...asa ca sezi 'geaba suparat...;)
Ce-i spart ? vasul sau buza … căci gustul îi este sărat ( tu , buze dulci , ai ? ) . Tăceri care zuruie le-mpart într-o maximă proximitate cu cei care-mi bătătoresc sufletul . Aud şi văd neînţelesurile , fără a le schimba sensul căci mi-e drag a colecţiona non-răspunsuri . Eşti tu un secret ? sau eşti un vis al unui somn pe care nu l-am dormit încă …
sunt doar visul ...neincaput de vreo dormire...
sunt un om ...
iar dulcele meu incepe de unde lumea gusta amarul...
eşti doar visul
în căutarea căruia somnul
se-ntinde iscodind
umbre desperecheate
om , spui?
dar , te afli pe partea greşită a lumii ,
căci iată eu apun
când tu răsari
în forme cărora amărăciunea mea
nu îi va fi dat să le guste
… dulce păcat
Trimiteți un comentariu