undeva...cândva...

// // 3 comments

photo by Mihaela Cojocariu



Căldura mi se imprimase

pe rochia de in

topit

Îmi înfloriră bujori şi liliac

îmbrăcându-mă

Cireşe pietroase

 îmi zvâcneau voluptos

pe piept

roşind

la tresărirea pasului...

Cu greu sânii si pântecul

mi se puteau ghici

straiul

devenind o problemă complicată

chiar şi pentru un zeu

surprins să mă găsească

precum o tulpina

Unde eşti, femeie?

se întrebă înnorat crepusculul

până când ploaia

alungă acele culori

răsărindu-mi goliciunea

de la Eva pâna acum

Iar el, zeu necuminte,

îmi gusta lobul urechii

tăcându-mi 

"teiubescuri"

undeva...cândva...







 

3 .:

Vania spunea...

În câmpia de vest este greu să citeşti despre căldură şi in topit! Aici se lichefiază toate...

AncaMk spunea...

@Vania-Deci, "căldură mare, mon cher..." curg versurile, nu alta;)

Călin spunea...

Ploaia vine mereu, izbăvitoare. Sau, cel putin, asa îmi place să cred.