Doizerounudoi

Am cunoscut  îngeri, oameni, câini,

Am uitat îngeri , oameni, câini

Adorm şi mă trezesc în aceeaşi clipă

Dezvelită de timp.

Am  desluşit  tehnica plânsului freatic

Şi râd ca o secătură de fântână

Cu ochiul  larg spre lumină

Cu gura mare cât tăcerile lumii.

Am fotografiat câteva fericiri, 

Am ingrijit de bine,

Am crescut o iubire mai mare decat mine

 Imi veghez  absenţa,fiind mereu acasă.

 Am inventat câteva culori,

Dar n-am găsit cuvântul potrivit pentru niciuna

Am inventat un cuvânt,

Dar n-am găsit tăcerea  potrivită unui poem

Ştiu doar că la capătul rostirii

Va creşte un fir de iarbă,

Un câine, un înger, un om 

Ştiu doar că la capăt

Stă să fie veşnicia