Daca Nu ar fi, Nu s-ar povesti

// // 3 comments



Ea are glezna fragilă precum un cuvânt
El  are paşii plini de pământ
El e foarte înalt, ajunge noaptea din urmă
Şi mulge stelele de praf de lumină
În palmele ei goale de tăcere deplină

În ochi ea strânge nopţi mute si albe
Pentru zilele  ce vor să se-adape
El îşi leagă în fiece seară veşnicia  de scară
Ea îl hrăneşte cu dulceaţă de nuci verzi
şi vise frumoase
El o ascunde de lume  printre icoane sfioase

Ea e o poveste ce nu are nume
El e singurul singur pe lume

3 .:

von stroeberg spunea...

timpul energia ori "pamantul" …
au cam… :)
doi poli
trigonometria dimensionarii lor
e locul cuvantului tacut spre
happy end
>:d<

Ion Scalen spunea...

Ea şi el... Eterna poveste, dar spusă altfel de poeta, ea însăşi ascunsă ,,printre icoane sfioase'', care cunoaşte şi alte înţelesuri ale cuvintelor pe care le devoalează rar în poeme cu cizelări de bijuterie în care contrariile nu se anihilează, ci dimpotrivă, se contopesc spre reciprocă potenţare...

OFFICE LITERATURA spunea...

Special pentru tine!
Noi apariţii editoriale la OFFICE LITERATURA:
Cele mai frumoase poeme de dragoste – “Atunci când vara se reinventa” – autor Cristian Lisandru
Un nou roman pe care-l vei citi cu dintr-o suflare – Romanul care se scria singur” - autor Cristian Lisandru
Pentru tine:
De-ar fi să plouă un mileniu şi mai mult
N-aş mai ieşi din casă şi aş sta să te ascult
Cum taci…
Să simt cum în tăcere mă îmbraci.
Să deseneze ploaia chipul tău pe geam,
Într-un decor lacustru lângă mine să te am,
Să-mi mai reciţi încet dintr-un poet bolnav de ploaie,
Să simt cum intră apa în odaie.
Ascunde telefonul, să nu-l auzim,
Din dulcea beţie-a ploii să nu ne mai trezim,
Să nu aprinzi lumina, pe întuneric ploile-s atât de vii
Şi mumură-mi iubirea aşa cum numai tu ştii…
E-atâta ploaie-n suflet şi atâta ploaie-n gând
Şi parcă lumea-ntreagă s-a oprit plângând,
Dar, vai, doar noi mai râdem, o pereche renăscută-n ploaie
Şi apa intră-ntruna în odaie…
Doresc să-ţi mângâi părul printre picături
Şi peste tot ce-a mai rămas iubire vreau să-mi juri
Şi mai recită-mi, iarăşi, dintr-un poet bolnav de ploaie
Să văd cum intră apa în odaie…
Să ne spălăm păcatele,
Să fim curaţi,
Îndrăgostiţi adevăraţi,
Şi-n lumea asta care râde şi de ploi
Să fim curaţi doar noi…(Ploaia de Cristian Lisandru)

http://officeliteratura.blogspot.com/