Iubite, ce să fac cu-atâta frunză
prinsă de mine?
Îmi spui că sunt frumoasă
Şi-mi vânturi viul verde
prin ochii tăi
fără ruşine…
Tu, orb cu mâna –ntinsă
cătând lumini căprui
îmi mângâi lung, cu orbita,
vocalele-amărui...
Pe marginea-mi de humă
îmi taci a lună plină
şi-mi zvîrcoleşti nesomnul
umplându-l de lumină
Şi-adânc in carnea toamnei
mustind ca un păcat
mă desluşeşti femeie
din lemn încercănat…
4 .:
Lectura de dimineata e mai limpede decat cea de seara...
Alte rezonante mi-a trezit poemul tau, mai luminoase... o bogatie de sensuri si imagini...
un poem cu rasucire ...in jurul poemului
Multumesc, Karla:)
Trimiteți un comentariu