melcul

// // 4 comments


Melcul

lingând cărnos iarba de sub talpă


Te face să crezi că poţi păşi pe apă


Iar tu calci pe melci

In timp ce ploaia îi asmute


Din ce in ce mai încet


Să-ti urce


Pe gleznă, pe genunchi, pe suflet…


Unii coboară sub talpa vie


Si ne mângâie morţii


Născatori de câmpie…


In rest, plouă, spălându-ne mormintele


Melcii sunt lipicioşi


Morţii curaţi şi frumoşi


Şi uzi până la os…

4 .:

Cãlin spunea...

Am gãsit azi un melc cãclcat, la iesirea din bloc. Pe altul era sã-l calc cu roata stânga-spate a masinii - n-ar mai fi avut nicio sansã. L-am depus în gardul viu. Melcii sunt necesari. Vii. În tocanã. În cântece. În anecdote. Vii. Vorbesc despre timp.

vali_cozmescu spunea...

Marţea trecută am fost melc
şi recunosc c-am lins ploaia de pe-un fir de iarbă.
N-am recunoscut însă
vreo gleznă,
vreun genunchi
sau vreun suflet.
Nici vreun mormânt.
Doar un copil
care-şi făcea dimineaţă
dintr-o cruce.
Doar o zi
ce-şi făcea de treabă
dintr-un cuvânt.

Anca Dionisie spunea...

@Calin- In tocana...nu...:)
Vorbesc despre ploi...pe limba ierbii.

Anca Dionisie spunea...

@Vali Cozmescu-
N-ai recunoscut glezna,
genunchiul,
sufletul,
mormantul
pentru ca n-ai aflat ca dincolo de dimineata si zi
soarele asfinteste
pe umar de femeie
pentru ca nu bei cafeaua fierbinte
pentru ca nu sti a imblanzi cruci
si a deschide morminte
pentru ca....n-ai fost melc in zi de marti...
ci in zi de luni...lingand ploi de pe un fir de iarba albastra...