Marea îmi măsoară ochiul
Precum o femeie înşelată
Cu privirea crescând din albastru în verde
Şi pupila zvâcnind în orbita-nspumată...
Scoici colerice îşi risipesc mirosul carnal
Meduze, poftind la talpa mea,
salivează banal ...
În ochi mi se strecoară un fir de nisip
Asemenea ţie prin gândul meu...
Mă zgârie un pic...
Cât poate zgâria o perlă scoica -pântec
Şi Penelopa al sirenei cântec...
După prima picătură de vin
Scotocesc îmbrăcată marea
Doar-doar găsesc sticla ce-ascunde
Licoarea -rubin
Norii se-nfig între timp
În senin
Şi plouă cu alge
cu meduze
cu soare
si vin...
10 .:
Dacă de alge, soare şi meduze ne putem lipsi pe moment, vinul ar fi de dorit!
În altă ordine de idei, femeile înşelate mai bine şi-ar face blog, evident cu un blogroll pe măsura decepţiei încercate...
@Vania-In alta ordine de idei...da...si da, sa-si faca blog, plânsele si devastatele...:))
In aceeasi ordine de idei...am gasit marea ravasita precum o femeie inselata...hmmmm..si cum ma privea!!!!;)
În ce sens înşelată? O scosese cineva din blogroll?
Azi mi s-a descris marea de la faţa locului ca "necuprins de frumoasă". Probabil, are momente...
Nu din blogroll...din sărite...eu, cred, uitandu-mă la ea nealbastru, neverde...
Are momente...ca orice femeie:)
Un gand care zgarie un pic cat o perla-scoica-pantec, asemenea tie prin gandul meu... mmm ...romantism, traire dulce !
Multumesc de incantarea cu arome verzi-albastre-brizate !
Brizate-bronzate-crocante:)
Soare bland pe cerul de marti sa ai, Gabi:)!
Un fir de nisip nu merită lacrimi-perle, sclipitoare picături de durere.
@Joker- Nici daca datorita lui clepsidra se intoarce? Micimea lui e inselatoare...poate fi cat o stanca de greu, ori cat un veac...uneori...
:)
" După prima picătură de vin
Scotocesc îmbrăcată marea
Doar-doar găsesc sticla ce-ascunde
Licoarea -rubin
Norii se-nfig între timp
În senin
Şi plouă cu alge
cu meduze
cu soare
si vin..." - abia revenit de la munte, am citit cu plăcere şi am lăsat ploaia de alge să-mi cadă pe umeri... Aş scotoci şi eu marea în căutarea acelei sticle...
@Lisandru Cristian- scotocim mari ca sa putem masura muntii cu adevarat...:)
Bine ai revenit din inalt!:)
Trimiteți un comentariu