Bărbieru’
Am un prieten sus-pus
Stă
Unde şoimul toarce vântul pe-o aripă
Ca nimicul pe fus
Acolo ne-a dus ...
Când noi eram mai siguri că atingem cerul cu mâna
El ne dădea peste
talpă cu Luna
Poartă altă măsură
la privire, la picior, la piele, la os
Pentru el sus-ul e
prea jos
El are un munte pe
care îl cară pe talpă
O măicuţă ce din lacrima lui se adapă
O cană de lut cu mâinile-n şolduri
în care izvorul ţâşneşte
din norduri
are o sobă mică şi fierbinte
ca vorba de dojana a iubitei ,
sfânta lui necuminte
Am un prieten
Care ne-a lăsat în odaia lui
în patul lui
în inima lui
Am un prieten pe care azi l-am botezat Ioan, deşi aşa îl
chema demult...