Facerea femeii
începuse cu mult înainte de lumină
Zeul lucrase în umbră
frământând pofticios
la lucrarea-i divină
Cum ar fi putut ochiul lui să-i măsoare
viitorul păcat
dacă ziua n-ar fi avut noapte
şi somnul ei, pat?
Lutul fu uşor de-mblânzit
mângâia zeul, mângâia lut dospit
I-a dat privire
întorcandu-i lumea spre răsărit,
spre apus i-a dat gând
şi cuvânt de rodit
Şi-n bucuria facerii a prins a mângâia zăvorul
uitând că ea ştia ce-i aripa şi dorul...
de-atunci îi urcă munţii , îi umblă mările
femeii ce i-a tăcut "ESTE!"
născându-i în zori,
printre gene,
cărările...
10 .:
Servus...
aşa frumoasă să fi fost, oare, facerea?
toate cele bune!
Pastişând pe Ţapinari:
Îmi doresc o femeie fără de lut!
(Dar asta nu-i posibil, pentru că-n prima strofă... - nu mai ştiu ce-am afirmat).
@flavius- :)a mea ...da:)
@Vania- Tapinarii -s ceva de..ascultat?:)
Da, credeam că-i ştie toată Ţara...
@Vania- Nu prea...gugălesc sa vad ce si cum :)
" Cum ar fi putut ochiul lui să-i măsoare
viitorul păcat
dacă ziua n-ar fi avut noapte
şi somnul ei, pat?" - excelentă întrebare...
Anca, până la urmă Zeul a făcut o treabă bună, făcând femeia. Eu asa socot.
@Cristian- intrebarile excelente de obicei n-au raspuns...in cazul de fata, mai bine!:)
@Calin-Desigur...mai ales ca ea n-a strigat"Ia mana de pe coasta!" :))
Trimiteți un comentariu