Ea are glezna fragilă precum un cuvânt
El are paşii plini de
pământ
El e foarte înalt, ajunge noaptea din urmă
Şi mulge stelele de praf de lumină
În palmele ei goale de tăcere deplină
În ochi ea strânge nopţi mute si albe
Pentru zilele ce vor
să se-adape
El îşi leagă în fiece seară veşnicia de scară
Ea îl hrăneşte cu dulceaţă de nuci verzi
şi vise frumoase
El o ascunde de lume printre icoane sfioase
Ea e o poveste ce nu are nume
El e singurul singur pe lume
2 .:
timpul energia ori "pamantul" …
au cam… :)
doi poli
trigonometria dimensionarii lor
e locul cuvantului tacut spre
happy end
>:d<
Ea şi el... Eterna poveste, dar spusă altfel de poeta, ea însăşi ascunsă ,,printre icoane sfioase'', care cunoaşte şi alte înţelesuri ale cuvintelor pe care le devoalează rar în poeme cu cizelări de bijuterie în care contrariile nu se anihilează, ci dimpotrivă, se contopesc spre reciprocă potenţare...
Trimiteți un comentariu