Melcul
lingând cărnos iarba de sub talpă
Te face să crezi că poţi păşi pe apă
Iar tu calci pe melci
In timp ce ploaia îi asmute
Din ce in ce mai încet
Să-ti urce
Pe gleznă, pe genunchi, pe suflet…
Unii coboară sub talpa vie
Si ne mângâie morţii
Născatori de câmpie…
In rest, plouă, spălându-ne mormintele
Melcii sunt lipicioşi
Morţii curaţi şi frumoşi
Şi uzi până la os…
4 .:
Am gãsit azi un melc cãclcat, la iesirea din bloc. Pe altul era sã-l calc cu roata stânga-spate a masinii - n-ar mai fi avut nicio sansã. L-am depus în gardul viu. Melcii sunt necesari. Vii. În tocanã. În cântece. În anecdote. Vii. Vorbesc despre timp.
Marţea trecută am fost melc
şi recunosc c-am lins ploaia de pe-un fir de iarbă.
N-am recunoscut însă
vreo gleznă,
vreun genunchi
sau vreun suflet.
Nici vreun mormânt.
Doar un copil
care-şi făcea dimineaţă
dintr-o cruce.
Doar o zi
ce-şi făcea de treabă
dintr-un cuvânt.
@Calin- In tocana...nu...:)
Vorbesc despre ploi...pe limba ierbii.
@Vali Cozmescu-
N-ai recunoscut glezna,
genunchiul,
sufletul,
mormantul
pentru ca n-ai aflat ca dincolo de dimineata si zi
soarele asfinteste
pe umar de femeie
pentru ca nu bei cafeaua fierbinte
pentru ca nu sti a imblanzi cruci
si a deschide morminte
pentru ca....n-ai fost melc in zi de marti...
ci in zi de luni...lingand ploi de pe un fir de iarba albastra...
Trimiteți un comentariu