photo by Mihaela Cojocariu
Căldura mi se imprimase
pe rochia de in
topit
Îmi înfloriră bujori şi liliac
îmbrăcându-mă
Cireşe pietroase
îmi zvâcneau voluptos
pe piept
roşind
la tresărirea pasului...
Cu greu sânii si pântecul
mi se puteau ghici
straiul
devenind o problemă complicată
chiar şi pentru un zeu
surprins să mă găsească
precum o tulpina
Unde eşti, femeie?
se întrebă înnorat crepusculul
până când ploaia
alungă acele culori
răsărindu-mi goliciunea
de la Eva pâna acum
Iar el, zeu necuminte,
îmi gusta lobul urechii
tăcându-mi
"teiubescuri"
3 .:
În câmpia de vest este greu să citeşti despre căldură şi in topit! Aici se lichefiază toate...
@Vania-Deci, "căldură mare, mon cher..." curg versurile, nu alta;)
Ploaia vine mereu, izbăvitoare. Sau, cel putin, asa îmi place să cred.
Trimiteți un comentariu