Răspântii

intersecţia de sâmbata asta seamănă leit cu cea de luni 
de altfel nici nu mi-o pot imagina în zi de 
marţi, miercuri... şi înclin să cred 
că în alte zile cele două străzi nici măcar nu se întâlnesc, 
ci rămân paralele şi distante

răspântia 
este gri şi umedă, precum dimineaţa unui perete cu igrasie 
indiferent că e toamna iarna ori primăvara

taxiul opreşte de fiecare dată 
în acelaşi loc, pentru ca picioarele mele pline de paşi 
să poarte pe-acelaşi drum, legănată între şolduri, 
ofranda

da, mă-ntâlnesc cu zeii...

şi mi-aş lepăda straiul 
înainte ca vorbele să mi se lipească de cerul gurii 
precum untul de arahide şi poftesc 
nebuneşte la gestul mâinii ce-mi toarnă licoarea roşie în pahar 
şi la rotocoalele de fum proaspăt dezlipite de pe buze pline 
buzele tutunii

adulmecare - atingere - gust

zeu însetat golind icoanele de sfinţi,
pentru a le picta 
iară şi iară, 
din cenuşa plecărilor născându-i trup rănii,

miruind-o întru veşnica nevindecare de ea însăşi

rana zeului, pe care am gustat-o printre 
ploile unei duminici, probabil singura duminică 
fără o răspântie.