Vara uscată
precum o frunză dulce si coaptă
trupeşa-mi umbră
cernută alene pe-alei
o aşteaptă…
Vişine-amare
vorbe mierii vor să asculte
ca un copac eu ţi-as rodi
vrute-nevrute…
Între tăceri
aş plămadi vorbe aprinse
încuie
poftele mele se lasă prinse
Când violet
chipeşul cer se dedă înserării
Eu voi fi vin
Tu vei fi zeu
sorbindu-mi zorii…
5 .:
Afară, din nefericire, e... de vară!
huh, bine ca ai revenit la clasice, nu ca le-as intelege, da´la PA-urile alea ma uitam ca vitelu´ dupa ce a fumat iarba, complet dada!
Vară, Vania...singurul timp in care iert culorile, si iubesc umbra...umbrele...poftind la toamne adanci pâna-n strafundul ochilor...:)
@garcea- ce bine-mi stă în grădina poeziei, cum ar zice POetii...:)
Frumoasa poezie, ca o zi de primăvară-vară!
@garcea: chiar nu-ti plac PA-urile? Mie, da.
@Calin- Frumoasa am simtit-o si eu...multumesc, Calin!
Trimiteți un comentariu