Fluturi salbatici am în mine
Scoici însetate de nisip
Cuvinte nechezând de rime
Alge meduzand transparent
Pasari ce-mi fâlfâie aerul serios
Lei de piatra ce sângele –mi miros
Unicornul e ultimul venit
Îmi împunge pielea …
Jivinele se tin de oase-mi
Ca de gratiile unei custi
Cum m-as risipi
Fara de ele !
Asa au patit tropotele cailor salbatici
Si-au pierdut vuietul în colb
De-atunci si apa fu uscata
Si ochiul îmi ramase orb…
4 .:
Anca, eu simt duios dar scriu infernal. Nu stiu cum sa-mi transform commentu´n plecaciune,
ca sa pot semna cu rosusec..
mai bine fac loc celor cu talent in vine, imi iau jucariile si ..plec.
e un nick al naibii de rosu...rosusec asta;)si nu scrii infernal...si multam ca-mi citesti fluturii nebuni:)
M-ai dat gata cu scoicile alea insetate de nisip! N-am putut să mi le scot din minte pe sinucigasele alea simpatice pana in final, cand am aflat ca „apa fu uscata”. Si-mi păru rău...
Poezia e foarte reusita dar, te rog eu, revino la optimism! Vreau tropotele cailor salbatici pe drumuri pietruite, sa vuiasca!
@Calin- A fost doar un ragaz ...dar vuietul nu piere, e bine prins de drumurile pietruite...:)
Trimiteți un comentariu