Ieşirea pe uşă

aduce cu Sine 

înăuntrul înafară


ca o minciună bipolară

Ieşirea pe uşă

a ceea ce este şi a ceea ce nu e

rotund rotund

ca o Lună peste altă Lună peste altă 

Lună

ce nu şi-au găsit vreodată

Clar-de-Luna....

Nu poţi să înţelegi ce vezi

Nu poţi să înţelegi ce auzi

Nu poţi să înţelegi ce atingi

Nu poţi să înţelegi ce adulmeci

Nu poţi să înţelegi ce guşti

Neînţelegătorule Ce Eşti!

Între una şi alta

Stă veşnicia

De care viaţa şi moartea

Trag cu dinţii

Tăi

O, tu, ce mă priveşti de trei ori ,


O dată copil


O dată tată


Şi încă o dată


Acum văd că Dumnezeu a făcut Iubirea!

Noi doar o iscăm! 

vine o vreme când lucrurile îşi schimbă forma atât de tare 

încât devin de nerecunoscut , 

poate doar să ne aduca aminte de noi cum n-am fost niciodată . 


vine o vreme să fim.

şi la urmă o să ne dezbrăcăm cu toţii într-un loc
şi-o să ne lăsăm cămăşile pe pământ .
si-o sa crească iarbă deasupra 

cuibului  de cuci

LikeLike ·  · Share

Acele dureri din care-i fugită durerea

Acele dureri ce dor în lipsa noastră

Acele dureri neîmplinite 

Acele dureri nefiind

Acelea tare dor

Ca nisipurile cumplit de mişcătoare ale bucuriei 

În ochiul unui mort!

LikeLike ·  · Share

Cuvinte şi lucruri


----------------------------------------
Unul câte unul lucrurile se lipeau cuminţi de cuvântul potrivit

Şi se făcuse o linişte aşa de mare

În care totul ar fi încăput mai degrabă nefiind.

Rămaseră câteva ţigări, o icoană ciobită, câţiva stropi de ploaie 


Ce se lipeau cam aiurea de cuvinte


Schimonosindu-şi umbra de sine 


Şi dând tuturor sentimentul de nesiguranţă


Precum o traducere pe google translate.


Când nu găseşti cuvântul potrivit, nu-ţi mai rămâne 


Decât să traieşti în linişte absenţa lucrurilor


Şi să poţi oricând să-i zici in faţă 


Unei pietre, 


Lipită de-o pasare, 


La rându-i lipită , greşit, de pieptul meu, care şi el …:


“Cum aş putea să ştiu ce zi e azi, 


Dacă moartea nu mi-ar lăsa ziarul pe prag 


În fiecare dimineaţă?”

“Tu ce faci când nu dormi, temătoareo?”
A intreabat moartea cea de toate zilele…
Să nu-i zici nimic despre sarea pământului, 
Despre sinteza Lunii
Ori despre curentul alternativ al eternităţii
ŞI să-i trânteşti lumina in nas
Mai ales că n-a mai rămas nicio oră neîncepută
Iar aerul care vibrează în odaie
Poate fi lesne confundat cu oricine
Hahaha ce de molii au să fluture
In costumul ei de scafandru…

“Tu ce faci când nu dormi, temătoareo?”
O sa mă întrebe moartea cea de toate zilele
O să-i spun că e prea târziu pentru somn
Miroase a cafea dimineata asta
Şi-i bine tare.
Şi oricum nu sunt eu fiinţa ce vrea să aibă ziua
Tot ce noaptea visează

În toamna de  arhangheli se-nduplecă uitarea
De sinele de frunză ce-ascunde seve dulci
Şi-şi lasă roua rece să lunece în jarul
Din Luna pârguită
De doruri şi de fugi

La ceas nepriceput de-aducere aminte
Când ochiul întomnează privirea spre amurg
Când îngerii grăbiţi se fac că plouă încă
Îmi joacă încă-n piept
Un ochi nătâng de murg

În toamna de arhangheli se-nduplecă uitarea
De sinele cel verde al vorbei tutunii
Răstălmăcind tăcerea uscată şi fragilă
Din mările de frunze
Foşnind a cărţi pustii

În toamna de arhangheli se-nduplecă uitarea
Şi –am să-mi aduc aminte că-i toamnă la sfârşit
Şi-am să-mpletesc cuvinte de pus sus, la icoană,
Cu busuiocul nostru
Tomnatic înflorit

Băiatul cu perna albastră

Pe seară, de afară, privea pe fereastră
Băiatul cu perna albastră
Hei, m-a salutat trecând prin gândul meu
Îngândurat
Pot să vin lângă tine ?
Ce mai întrebare, am zis cu un aer curat de nepăsare
Doar să calci uşor prin liniştea de abajur
Ce ţine de şase luminii de contur
Şi să păşeşti desculţ ca un fur
Că de nu, orbita îţi va fi tăiată împrejur
Dar să nu te aştepţi la vreo idee măiastră
Că o noapte albă e la fel de neagră ca o zi proastă

Vom reveni insistent
Asupra câtorva concepte cochete
Ce ne caută nod în vis
Cu degete subţiri şi desuete
Vom sfida ceva dialectici cu sânii mici şi ascuţiţi
Şi ceva fapte de lapte cu genunchii zdreliţi

Atâta tot
Am şoptit în timp ce priveam pe fereastră
Cum îngerul meu neadormit
Era leit
Băiatul cu perna albastră  

pe-un fir de nimicatoată 

fă-mi din lemn de tei un somn
fă-mi un foişor din şoaptă
să-nviez şi să adorm
pe-un fir de nimicatoată
fă-mi un leagăn dintr-un gând
care şi-aşa umblă creanga
să ţi-l cumpăr , să ţi-l vând
pe-un fir de nimicatoată
fă-mi din lapte de cireş
roşu-amar cu frunze roată
şa şi tropot de cai verzi
pe-un fir de nimicatoată

nu mă doare nu mă doare
am în ochi un ciob de soare

murga pământului

iată un punct de vedere blând

mi-am zis de cu seară

privind cum murga pământului

clipea des de la mine din vis

în ochiul Lunii, rotund

ce paradis al nedormirii

creştea  sub copita ei!

ce tihnă îmi găseam

prin coama ei mirosind a o mie şi una de femei!

dar fără frâu e noaptea asta

dar fără şa e bezna virală

trece-mă de râul ăsta adânc

ce poate să doară!

paşte toată lumina din steaua polară!

 iată un punct de vedere blând

mi-am zis

privind murga-n gând

în timp ce roua dimineţii

se-nşeua  pe pământ

Şi perle şi mărgele

 

Cad  ţopăind şi perle şi mărgele

Din cercuri deşirate pe-ndelete

Roase de vreme şi durere

Se-ascund  prin vechi cotloane

Printre stele

Ce acum gătesc alt cer

Sub  duşumele

Arunc cu perle şi mărgele-n Lună

Şi –asmut lumina să m-ajungă

Şi numai umbra mea nebună

Le-adună  deopotrivă-n mâna stângă

În cuiul palmei tandru le atarnă

Şi le înşiră –n cecuri de minciună

În jurul meu tăcute ziduri cresc

Şi-n linişte, alte minuni mă-ncercuiesc

schiţă

se ia un cărbune brune

şi-o foaie albă, haotică

şi se lasă singuri

sub pleoapa narcotică

într-un ungher

sărutul

mutul

se apasă

se zgârie

se lasă

se roteşte

albul se leapădă de cerc

priveste!

acum e aproape gata

stă să iasă la lumină

noaptea,

din  linişte  să iasa tăioasă

si Luna-diamantina

în răstimpuri,

dintr-un cărbune,

un nebun de alb strigă bezna

pe nume

într-un ungher

sărutul

mutul

Mă îndoiesc de multe

Te întreieşti în toate

Şi fără  doar şi poate

Suntem de-acelaşi os

Doar carnea  ce ne-mbracă

Se-aşează–n altă parte

Mă îndoiesc de multe

Te întreieşti în tot

Împăturim lumina

În nopţi şi zile oarbe

Desi suntem de-o seamă

Să-ţi  fiu la fel, nu pot

Căci  mă-ndoiesc de toate

Privind prin cioburi sparte

Prin  care  doar tu ştii

A te-ntrei în tot

Cât  bisturiul minţii

Pământ de cer desparte,

Mă îndoiesc de multe.

Te întreieşti în toate

Mi-e îngerul silenţios

Mi-e îngerul silenţios

Nu-l mai aud cum tace

Doar vântul care-mi suflă-n os

Cuvântul  i-l  întoarce

Prin cerul gros de întuneric

Mi-e îngerul înotator

El se scufundă-n mări lactee

Să-mi strângă stele în ulcior

Mi-e îngerul atât de alb

Ca un canin alb de blândeţe

Ce ar muşca, de l-aş ruga,

Din piatra seacă a tristeţii

Degeaba îl ademenesc,

Cu umeri goi şi mere coapte

Eu scad, cu cât pe el îl cresc

Mi-e îngerul , încă,de lapte

tulburată mi-e setea
de păstrăvii
dintr-un alt viitor

mă întorc mereu la izvor

Nu ştiu, erai tu sau un înger
Sau doar a iernii amintire?
Umbre indiscrete ne priveau din cer
Goi,albi şi umezi de uimireCu lemn uscat de secunde
Neaua de ieri se aprinde
Şi se topesc pe-ndelete
Îngeri de ceară sub veşminte

Ascultă al iernii descântec
Albe zăpezi să rodeşti
Vom scrie-o poveste cu cântec
Tu, doamnă, doar iarna înfloreşti!

La capăt de iarnă când lupii
Te vor ascunde în zăpezi
Te- alint cu colţii şi ochii
Unde voi fi , unde eşti...

Tu unde, tu unde erai
Când eu nu ştiam despre tine
În vis busuioc înfloreai
Eu unde, tu unde erai

Din tot ce-i omenesc, nimic nu-mi vine
Când râd ,doar plânsul mă mai ţine
Trăiesc, dar moartea îmi curge-n vine
Deşi sunt de o seamă cu tine
Totuşi, ceva mă reţine
Din tot ce- i omenesc,
Nimic nu-mi vine

Să tulbur cerurile, nu mă pot abţine
Să le alint în rugi, nu ţine
Sunt mandră când lumea strigă “Ruşine!”
Deşi sunt de-o teapă cu tine,
Din tot ce-i omenesc,
Nimic nu-mi vine

Închid în ceruri vechile destine
Dau drumul timpului flămând
Şi tot ce-a mai rămas din mine
Jumate dau, jumate vând
Chiar dacă semăn mult cu mine
Din tot ce-i omenesc, nimic nu-mi vine 

Odată  scriam poezie

Altă dată decupam îngeri din hârtie

Tot aşteptându-te să vii

Din cele mai neîntâmplate copilarii

Desuuri albe, desuuri negre

Întind  pe sfoară

Parcă-s fluturi ce  zboară

Ori clipe neumblate de soartă

Albe şi negre laolaltă,

Albe şi negre

Cu fiinţa fac veşnic pereche

Eu sunt

Exact de unde tu începi să pleci

Să culegi case de melci

Şi câte ceva din altceva

Tocmai  de dincolo de stea

Odata scriam poezie

Acum  decupez  ingeri din hartie

Poate poate ai să vii

Dinspre norduri pustii

În  neîntâmplatele mele copilării