doi fluturi orbi am adus cu mine
o rochie înflorată ,câteva zile şi nopţi
în valiza mea încap lucruri puţine
dar tu stii că ziua de azi îmi pică la sorţi
ziua de ieri am lăsat-o pe masă
e atat de neagră şi dulce încât
ai crezut ca e un colţ de pâine uscată
şi-ai muşcat cu toţi dinţii de jos şi de sus
când fluturii orbi se vor pierde în mulţime,
când pâinea neagră va hrăni câini fără colţi
tu sa încui în valiză ziua de ieri şi de mâine
fiindcă stii că doar "azi" îmi pică la sorţi
*
Cine plânge oasele stelelor
Din câinii ce mor în fiecare iubit
Fără să ştie lumina pe de rost
Este un mare prost!
De aceea scriu acest poem
Ca să-mi iau gândul !
**
Aş face o pereche frumoasă cu o pasăre
Dar pasărea face deja o pereche frumoasă cu aripa
Iar aripa face o pereche si mai frumoasa cu aripa
Pasărea este fără pereche
Iar eu, iar eu
***
Un peşte este , un câine este, o acvilă este
Hai să nu le mai spunem pe nume!
Hai să muşcăm din cer lumină
Hai să tăcem cu gura plină!
De-ntrebi,
Ninge mărunt
Ca un răspuns
De strigi,
Apune cuvânt după cuvânt…
Tu nu eşti un înger ca toţi îngerii
Ţi se vede vocea şi ai o singură aripă
Ţi-aş răspunde,
Doar că în piept îmi creşte un copac
Ce ascunde o pasăre măiastră
foarte foarte speriată
Dacă bate vântul, ploaia sau inima
Ea nu deschide uşa
Niciodată.
Să nu te miri că sunt aşa schimbată
Sunt a treia aripă
A îngerului meu,
toată!
Am cunoscut îngeri, oameni, câini,
Am uitat îngeri , oameni, câini
Adorm şi mă trezesc în aceeaşi clipă
Dezvelită de timp.
Am desluşit tehnica plânsului freatic
Şi râd ca o secătură de fântână
Cu ochiul larg spre lumină
Cu gura mare cât tăcerile lumii.
Am fotografiat câteva fericiri,
Am ingrijit de bine,
Am crescut o iubire mai mare decat mine
Imi veghez absenţa,fiind mereu acasă.
Am inventat câteva culori,
Dar n-am găsit cuvântul potrivit pentru niciuna
Am inventat un cuvânt,
Dar n-am găsit tăcerea potrivită unui poem
Ştiu doar că la capătul rostirii
Va creşte un fir de iarbă,
Un câine, un înger, un om
Ştiu doar că la capăt
Stă să fie veşnicia
Există un singur fel de fericire
fără limite
nemiloasă
sălbatică
acea fericire ce nu ne iartă
ce nu ne paraseşte
ce nu ne uită
Există un singur fel de iubire
fără nume
fără capăt
fără-de-lege
acea iubire ce nu ne iartă
ce nu ne părăseşte
ce nu ne uită
Odaie veşnic neîncepută
Dumnezeu
Când m-am născut , a zis "da"
Când lumea mă striga pe nume, a zis "da"
Când am cerut, a zis "da"
Când n-am mai vrut , a zis "da"
Când am aprins prima ţigară a zis "da"
Când am zis "da", a zis "da"
Când l-am inventat pe "nu” , a zis "da"...
Dumnezeu nu zice nu…
O frunză între două jumătăţi de toamnă
Ce-mi consola pudoarea clipei, smulsă,
Spre dimineaţă a căzut răpusă
Lăsându-mă octombriană
Cu gându'-ntors precum vinul în must
Cu sfinţii furişaţi de prin icoană
În cana de cafea doi nori am muls
Şi am plouat octombriană
Trecând prin toamnă fără-de –veşmânt
Mic-dejunez apusuri fără vamă
Şi în oglinda apelor de ploaie
Mă îmbăiez octombriană
Din înserarea cupelor degust
Lumină în culori de curtezană
Sub baldachinul visului sădesc
Seminţe de octombriană
mai pun de-un ceai de veşnicii ,
precum mă ştii,
octombriană
<photo id="1" />
Ca să poţi înhăma la gând
Un vultur
Trebuie să fii cel puţin
Tot atât de vinovat
Ca el
Şi dacă da,
Atunci ce vină ai?
Ca să poţi înhăma la gând
Un înger
Trebuie doar să-l ceri
Fiindca el oricum zboară
în numele tău
Şi dacă da,
Atunci ce vină ai?
Ca să poţi purta un gând
neînhămat
nemaipurtat
nemaizburat
Trebuie doar să fii vinovat
Şi atunci, ce vină ai?
