De-ntrebi,

Ninge mărunt

Ca un răspuns

De strigi,

Apune  cuvânt după cuvânt…

Tu nu eşti un înger ca toţi îngerii

Ţi se vede vocea şi ai o singură aripă

Ţi-aş răspunde,

Doar că în piept îmi creşte un copac

Ce ascunde o pasăre măiastră

foarte foarte speriată

Dacă  bate vântul, ploaia sau inima

Ea nu deschide uşa

Niciodată.

Să nu te miri că sunt aşa schimbată

Sunt a treia aripă

A îngerului meu,

toată!

Eveniment cultural de excepţie la Braşov – „Apa de ploaie “ Lansare de carte – Anca Oprescu şi album muzical – Walter Dionisie

Am cunoscut  îngeri, oameni, câini,

Am uitat îngeri , oameni, câini

Adorm şi mă trezesc în aceeaşi clipă

Dezvelită de timp.

Am  desluşit  tehnica plânsului freatic

Şi râd ca o secătură de fântână

Cu ochiul  larg spre lumină

Cu gura mare cât tăcerile lumii.

Am fotografiat câteva fericiri, 

Am ingrijit de bine,

Am crescut o iubire mai mare decat mine

 Imi veghez  absenţa,fiind mereu acasă.

 Am inventat câteva culori,

Dar n-am găsit cuvântul potrivit pentru niciuna

Am inventat un cuvânt,

Dar n-am găsit tăcerea  potrivită unui poem

Ştiu doar că la capătul rostirii

Va creşte un fir de iarbă,

Un câine, un înger, un om 

Ştiu doar că la capăt

Stă să fie veşnicia

Există un singur fel de fericire

fără limite

nemiloasă

sălbatică

acea fericire ce nu ne iartă

ce nu ne paraseşte

ce nu ne uită

Există un singur fel de iubire

fără nume

fără capăt

fără-de-lege

acea iubire ce nu ne iartă

ce nu ne părăseşte

ce nu ne uită

Odaie veşnic neîncepută

Dumnezeu

    Când m-am născut , a zis "da"

    Când lumea mă striga pe nume, a zis "da"

    Când  am cerut,  a zis "da"

    Când n-am mai vrut , a zis "da"

    Când am aprins prima ţigară a zis "da"

    Când am zis "da", a zis "da"

    Când l-am inventat pe "nu” , a zis "da"...

    Dumnezeu nu zice nu…

Fotografie

O frunză între două jumătăţi de toamnă

Ce-mi  consola pudoarea clipei, smulsă,

Spre dimineaţă a căzut răpusă

Lăsându-mă octombriană

Cu gându'-ntors  precum vinul în must

Cu  sfinţii furişaţi de prin icoană

 În cana de cafea   doi nori am muls

Şi am plouat  octombriană  

Trecând prin toamnă fără-de –veşmânt

Mic-dejunez apusuri fără vamă

Şi în oglinda apelor de ploaie

Mă îmbăiez  octombriană

Din înserarea  cupelor  degust

Lumină  în culori  de curtezană

Sub  baldachinul visului sădesc

Seminţe  de octombriană

mai pun de-un ceai  de veşnicii ,

precum mă ştii,

octombriană

<photo id="1" />

Volumul Apa de Ploaie

Ca să poţi înhăma la gând

Un vultur

Trebuie să fii cel puţin

Tot atât de vinovat

Ca el

Şi dacă da,

Atunci ce vină ai?

Ca să poţi înhăma la gând

Un înger

Trebuie doar să-l ceri

Fiindca el oricum zboară

în numele tău

Şi dacă da,

Atunci ce vină ai?

Ca să poţi purta un gând

neînhămat

nemaipurtat

nemaizburat

Trebuie doar să fii vinovat

Şi atunci, ce vină ai?

E vreme de săpat fântâni

Orbite adânci Tăcutului albastru

Prin nori nebuni

Cu ochi păgâni

Să mulgi al stelelor colastru

E vreme de săpat fântâni

Unde se varsă noaptea-n rouă

În lut de stea

Cai fara şa

Necheze–n pântec de Lună nouă

E vreme de săpat fântâni

În pasărea ce poartă Cerul

Sub talpa ta

Prin  huma grea

A cărnii,devorând misterul

E vreme de săpat fântâni

Precum în Cer şi pe Pământ

Dă Doamne ploi, dă Doamne lut

Da Doamne vreme de vazut

daca vulturoaica

o sa-ti ciuguleasca din orbita

noaptea,

capruiul

si inca vreo doua culori,

sa nu zici “nu”!

daca o sa-ti puna in orbitele

curate

doua oua de vulturoaica

si doi sori,

sa nu zici "nu"!

pentru ca in scurt timp

pana te pregatesti sa te nasti,

pana mori,

vulturoaica iti va zice

"ridica pleoapele!

ce vezi?

pui de vulturi

sau pui de sori?"

poti sa ii raspunzi orice

dar,

sa nu zici "nu"!

ca oricum n-ai nicio vina

ca in umbra vulturoaicei esti lumina

Dulceata de stele

Cand cercuri pierdute alearga din sferic

Sa-si caute raza

Prin iarba de-april,

Cand ochiul,

privirii ii cauta ziua

In sori de intuneric

Prin cerul febril,

Ma cheama acasa

Pregateste-mi vesmantul

Cel de iele dansat printre ceturi

Ma cheama acasa

Pregateste-mi tot cerul

Din stelele cele mai coapte

Fierbe-mi in palme dulceturi

Am sa vin tacuta ca o odaie

Am sa vin alba ca tacerea nescrisa

Cand cercuri pierdute

Se-ntoarna in sferic

Prin iarba de-april,

Dumnezeului

Fi-voi poarta deschisa…

Lansare „Apa de ploaie”

Duminica,29 Ianuarie 2012,orele 14:00, la Sala Coloanelor a Salii Palatului,intr-un cadru rafinat,plin de inspiratie si lumina,poezia va patrunde alaturi de muzica in spatiul artelor vizuale,sustinand si implinind demersul artistic al tinerilor artisti romani participanti in proiectul Contempora 2.

Va asteptam la confluenta artelor vizuale cu muzica si cuvantul,ca,intr-un limbaj comun,sa descoperim omul contemporan,eliberat de bariere si prejudecati,omul creativ,viu si luminos,capabil sa construiasca si sa se situeze intr-un permanent prezent, prin arta si prin bucuria impartasirii ei.

Lansarea volumului de versuri „APA DE PLOAIE”,Editura Innocentia- Iasi -2011 ,al poetei Anca Oprescu,va fi insotita de lansarea albumului de autor al muzicianului Walter Dionisie,purtand acelasi titlu si cuprinzand opt cantece in premiera absoluta .

Muzica si poezia urmeaza o linie luminoasa,senzuala,spre esenta si simplitate . Iesind din din tiparele si bravada muzicii si literaturii actuale,„Apa de ploaie” este o poveste despre om,ce merita sa fie aflata si traita de catre oameni.

Lansarea de carte si album muzical este un eveniment marca Global Human Recovery in parteneriat cu Sala Palatului,Contempora si Agentia Blue Buffalo,realizat si plasat in acest spatiu deosebit datorita generozitatii si deschiderii spre promovarea culturii si artei contemporane a d-lui Lucian Catalin Iliescu,director General al Salii Palatului si a Corinei Nae,manager al Agentiei Blue Buffalo si coordonator al proiectului Contempora.

La eveniment vor fi prezenti artisti de marca ai tarii noastre si reprezentanti de seama ai mass-media.

Intrarea este libera si daca fiecare dintre noi vom adauga “21 de grame” Apei de ploaie participand la acest eveniment,cu siguranta ca vom spori deodata cu ea si cu noi insine.

Lansare VOLUM poezie Anca Oprescu" Apa de ploaie" ....si nu numai..
Va astept in ploaie...http://www.facebook.com/pages/Global-Association-for-Human-Recovery/213329692073745

Vomum de poezie APA DE PLOAIE - Anca Oprescu- Ed, Innocentia - Iasi- 2011 

Bine – Cuvântare de început

 

 Dacă s-ar fi născut mai la sudul calendarului secolului trecut, Anca Oprescu ar fi fost o minunată iubită pentru Nichita. I-ar fi sorbit cuvintele-zmee, simţindu-se zee şi i-ar fi întins zâmbitoare ultima cană cu vodcă. Apoi, l-ar fi iubit nemuritor şi postum. Poezia Ancăi Oprescu din volumul intitulat, cu un simbolic paradox prezent prin multe unghere ale cuvintelor ei, “Apa de ploaie”, este un vârtej aparte în lumea poetică de azi. Nehotărâtă şi sentenţioasă, totodată, mustind de senzualitate, dar şi secată de speranţe, adesea, ca o adorabilă constatare a unui eşec.

 “Iar piatra şi frunza şi ţărâna/ mi-au spus/ NU/ mai mult/ decât ceea ce sunt”, scrie poeta, căreia titulatura de poetă i se potriveşte infinit mai bine decât de “scriitoare”, aşa cum se mai prezintă în varii ocazii. Problema rămâne, prin urmare, “ce şi cât e”, de fapt, Anca Oprescu. “Sunt umbra doar de tine ştiută”, murmură ea însăşi într-unul dintre poeme, iar starea de “umbră” este, de fapt, a doua natură pentru ea. O umbră ce îşi devine, pe parcursul cărţii, tot mai consistentă, chiar dacă nu şi mai senină, deşi zâmbete autoironice se ivesc la fiecare câţiva paşi.
 Lumea poeziei Ancăi Oprescu e populată cu îngeri, arhangheli, zei şi rugi, uneori nenumite, dar presimţite prin orice metaforă. În această lume, ea se plimbă în “rochia roşu-stropit, fără tiv”, adulmecând mirosuri, gusturi şi culori cu aceeaşi graţie cu care poate privi ochii orbi ai câte unei icoane din care vor fi plecat sfinţii, inundată de suprema nostalgie pentru “probabil singura duminică fără o răspântie”. Ea se joacă împletitor cu cuvintele, flirtează, respinge, iar cel mai adesea “face dragoste” cu ele, în duhul nichitescian al cuvintelor nenăscute încă.
 Îndragostită iremediabil de Iubire, Anca Oprescu se insinuează vestal în poezia română, ca un “corp delict”. Dovada vie a unei vinovăţii impardonabile în veacul vecilor: şi-a devenit însuşi Mărul din care şarpele muşcă pofticios. În timp ce visează, profan, la o cafea fierbinte. În căutarea Iubirii Absolute, Anca Oprescu a devenit, surprinzător, poate, chiar şi pentru ea, o Poetă. “Prizoniera” de bunăvoie pe insulele altor Circe, cum  ea însăşi e  pentru auzul multor muritori, dar privind zi de zi spre zarea  dincolo de care i se afla propria-i Ithaca.

 Gabriel Penes

Apa de ploaie- ALBUM - Walter Dionisie

Albumul si volumul de versuri pot fi achizitionate impreuna sau separat  prin e-mail ,comandand  la adresa globalhumanrecovery@gmai.com 

Şi eu ţin pe creştet un Cer plin cu îngeri

Şi eu duc în spate o cruce de viu

Şi -n gura flămândă , pe limba de clopot

Cuvântul mi-e rugă-n pustiu

Şi eu port pe chip icoane din lut

Prin inima mea trec   sfinţii-n altar

Şi eu ard de viu precum psalmul mut

Şi-n bune miresme-nfăşor al vorbelor har

Dar nu sunt nici  zid, nici înger nu sunt

Şi nu port  vreun nume  de zeu

Sunt doar un suflet în straie de Om

Sunt  sfânt lăcaş  lui Dumnezeu

Zeu nătâng,

Mi-ai scos lumina la târg

Şi apa de ploaie mi-ai îndoit-o cu vin

Iscariot si netot

Şi divin

Zeu stângaci,

Îmi pui mâna pe sân

Şi-aluneci în inimă

Ca soarele-n fân

Îmi pui mâna pe frunte

Şi cazi pe gândurile mele

Ca cerul  pe munte

Îmi pui mâna pe buză

Şi-mi laşi tăcerea lăuză

Zeul meu,

Dă-mă lumii până la os

Şi dacă talanţii plăcerii n-ajung

Să-ntorcem lumea pe dos,

Strânge-mă din ochii lor şi ia-mă înapoi,

Să-ţi ţin de frumos…

Clopotul tăcerii bate

Prin zăpezile pustii

Chiar dacă- ai închis zăvorul,

Tot mai pleci

Şi tot mai vii

In odăi neîncepute

Alb foşnind a poezii

Chiar de dorul te încuie,

Tot mai pleci

Si tot mai vii

Armăsarii albi te- aşează,

Te gonesc cei fumurii

Chiar de casa ta-i niciunde,

Tot mai pleci

Şi tot mai vii 

Drumurile duc si aduc

Niciodată  nu-s pustii

Drumului nicicând nu-i pasă

Dacă pleci

Sau dacă vii

Când lupi fierbinţi se răcoresc  sub fruntea-mi

Şi peste zaţul  toamnei  îngeri calcă

Arunc  în sobă  încă-un dor de ducă

Strănut.

 La focul tău  se mai topeşte-o iarnă. 

Şi ard .

Iar din cenuşa mea se mai înalţă-un munte.  

Când prin bocancii sparţi îmi intră drumul

Şi aripile-n  palton nu vor să-mi stea

Doar tu si iarna  îmi mai daţi de urme

Rămân.      

 Prin cer  oierul ploii îşi risipeşte turme

Şi chem

Albe  făpturi  să pască în  palma mea.

Pe cercanul ferestrei se pârguiesc colinde,

Pe plita  se-aureşte-un colţ de pâine

La geam roşesc de dorul toamnei două mere

Măsor.

În ochiul meu căpruiul se ascute

Şi tai.Egal să-mpart incă o  iarnă între ele.