O frunză între două jumătăţi de toamnă
Ce-mi  consola pudoarea clipei, smulsă,
Spre dimineaţă a căzut răpusă
Lăsându-mă octombriană

Cu gându'-ntors  precum vinul în must
Cu  sfinţii furişaţi de prin icoană
 În cana de cafea   doi nori am muls
Şi am plouat  octombriană  

Trecând prin toamnă fără-de –veşmânt
Mic-dejunez apusuri fără vamă
Şi în oglinda apelor de ploaie
Mă îmbăiez  octombriană


Din înserarea  cupelor  degust
Lumină  în culori  de curtezană
Sub  baldachinul visului sădesc
Seminţe  de octombriană


mai pun de-un ceai  de veşnicii ,
precum mă ştii,
octombriană




































<photo id="1" />

Volumul Apa de Ploaie

Ca să poţi înhăma la gând
Un vultur
Trebuie să fii cel puţin
Tot atât de vinovat
Ca el
Şi dacă da,
Atunci ce vină ai?

Ca să poţi înhăma la gând
Un înger
Trebuie doar să-l ceri
Fiindca el oricum zboară
în numele tău
Şi dacă da,
Atunci ce vină ai?

Ca să poţi purta un gând
neînhămat
nemaipurtat
nemaizburat
Trebuie doar să fii vinovat
Şi atunci, ce vină ai?


E vreme de săpat fântâni
Orbite adânci Tăcutului albastru
Prin nori nebuni
Cu ochi păgâni
Să mulgi al stelelor colastru

E vreme de săpat fântâni
Unde se varsă noaptea-n rouă
În lut de stea
Cai fara şa
Necheze–n pântec de Lună nouă


E vreme de săpat fântâni
În pasărea ce poartă Cerul
Sub talpa ta
Prin  huma grea
A cărnii,devorând misterul


E vreme de săpat fântâni
Precum în Cer şi pe Pământ
Dă Doamne ploi, dă Doamne lut
Da Doamne vreme de vazut

daca vulturoaica

o sa-ti ciuguleasca din orbita

noaptea,

capruiul

si inca vreo doua culori,

sa nu zici “nu”!


daca o sa-ti puna in orbitele

curate

doua oua de vulturoaica

si doi sori,

sa nu zici "nu"!


pentru ca in scurt timp

pana te pregatesti sa te nasti,

pana mori,

vulturoaica iti va zice

"ridica pleoapele!

ce vezi?

pui de vulturi

sau pui de sori?"

poti sa ii raspunzi orice

dar,

sa nu zici "nu"!

ca oricum n-ai nicio vina

ca in umbra vulturoaicei esti lumina


Dulceata de stele

Cand cercuri pierdute alearga din sferic

Sa-si caute raza

Prin iarba de-april,

Cand ochiul,

privirii ii cauta ziua

In sori de intuneric

Prin cerul febril,

Ma cheama acasa

Pregateste-mi vesmantul

Cel de iele dansat printre ceturi

Ma cheama acasa

Pregateste-mi tot cerul

Din stelele cele mai coapte

Fierbe-mi in palme dulceturi

Am sa vin tacuta ca o odaie

Am sa vin alba ca tacerea nescrisa

Cand cercuri pierdute

Se-ntoarna in sferic

Prin iarba de-april,

Dumnezeului

Fi-voi poarta deschisa…





Lansare „Apa de ploaie”

Duminica,29 Ianuarie 2012,orele 14:00, la Sala Coloanelor a Salii Palatului,intr-un cadru rafinat,plin de inspiratie si lumina,poezia va patrunde alaturi de muzica in spatiul artelor vizuale,sustinand si implinind demersul artistic al tinerilor artisti romani participanti in proiectul Contempora 2.

Va asteptam la confluenta artelor vizuale cu muzica si cuvantul,ca,intr-un limbaj comun,sa descoperim omul contemporan,eliberat de bariere si prejudecati,omul creativ,viu si luminos,capabil sa construiasca si sa se situeze intr-un permanent prezent, prin arta si prin bucuria impartasirii ei.

Lansarea volumului de versuri „APA DE PLOAIE”,Editura Innocentia- Iasi -2011 ,al poetei Anca Oprescu,va fi insotita de lansarea albumului de autor al muzicianului Walter Dionisie,purtand acelasi titlu si cuprinzand opt cantece in premiera absoluta .

Muzica si poezia urmeaza o linie luminoasa,senzuala,spre esenta si simplitate . Iesind din din tiparele si bravada muzicii si literaturii actuale,„Apa de ploaie” este o poveste despre om,ce merita sa fie aflata si traita de catre oameni.

Lansarea de carte si album muzical este un eveniment marca Global Human Recovery in parteneriat cu Sala Palatului,Contempora si Agentia Blue Buffalo,realizat si plasat in acest spatiu deosebit datorita generozitatii si deschiderii spre promovarea culturii si artei contemporane a d-lui Lucian Catalin Iliescu,director General al Salii Palatului si a Corinei Nae,manager al Agentiei Blue Buffalo si coordonator al proiectului Contempora.

La eveniment vor fi prezenti artisti de marca ai tarii noastre si reprezentanti de seama ai mass-media.

Intrarea este libera si daca fiecare dintre noi vom adauga “21 de grame” Apei de ploaie participand la acest eveniment,cu siguranta ca vom spori deodata cu ea si cu noi insine.


Lansare VOLUM poezie Anca Oprescu" Apa de ploaie" ....si nu numai..
Va astept in ploaie...http://www.facebook.com/pages/Global-Association-for-Human-Recovery/213329692073745



Vomum de poezie APA DE PLOAIE - Anca Oprescu- Ed, Innocentia - Iasi- 2011 

Bine – Cuvântare de început
 
 Dacă s-ar fi născut mai la sudul calendarului secolului trecut, Anca Oprescu ar fi fost o minunată iubită pentru Nichita. I-ar fi sorbit cuvintele-zmee, simţindu-se zee şi i-ar fi întins zâmbitoare ultima cană cu vodcă. Apoi, l-ar fi iubit nemuritor şi postum. Poezia Ancăi Oprescu din volumul intitulat, cu un simbolic paradox prezent prin multe unghere ale cuvintelor ei, “Apa de ploaie”, este un vârtej aparte în lumea poetică de azi. Nehotărâtă şi sentenţioasă, totodată, mustind de senzualitate, dar şi secată de speranţe, adesea, ca o adorabilă constatare a unui eşec.
 “Iar piatra şi frunza şi ţărâna/ mi-au spus/ NU/ mai mult/ decât ceea ce sunt”, scrie poeta, căreia titulatura de poetă i se potriveşte infinit mai bine decât de “scriitoare”, aşa cum se mai prezintă în varii ocazii. Problema rămâne, prin urmare, “ce şi cât e”, de fapt, Anca Oprescu. “Sunt umbra doar de tine ştiută”, murmură ea însăşi într-unul dintre poeme, iar starea de “umbră” este, de fapt, a doua natură pentru ea. O umbră ce îşi devine, pe parcursul cărţii, tot mai consistentă, chiar dacă nu şi mai senină, deşi zâmbete autoironice se ivesc la fiecare câţiva paşi.
 Lumea poeziei Ancăi Oprescu e populată cu îngeri, arhangheli, zei şi rugi, uneori nenumite, dar presimţite prin orice metaforă. În această lume, ea se plimbă în “rochia roşu-stropit, fără tiv”, adulmecând mirosuri, gusturi şi culori cu aceeaşi graţie cu care poate privi ochii orbi ai câte unei icoane din care vor fi plecat sfinţii, inundată de suprema nostalgie pentru “probabil singura duminică fără o răspântie”. Ea se joacă împletitor cu cuvintele, flirtează, respinge, iar cel mai adesea “face dragoste” cu ele, în duhul nichitescian al cuvintelor nenăscute încă.
 Îndragostită iremediabil de Iubire, Anca Oprescu se insinuează vestal în poezia română, ca un “corp delict”. Dovada vie a unei vinovăţii impardonabile în veacul vecilor: şi-a devenit însuşi Mărul din care şarpele muşcă pofticios. În timp ce visează, profan, la o cafea fierbinte. În căutarea Iubirii Absolute, Anca Oprescu a devenit, surprinzător, poate, chiar şi pentru ea, o Poetă. “Prizoniera” de bunăvoie pe insulele altor Circe, cum  ea însăşi e  pentru auzul multor muritori, dar privind zi de zi spre zarea  dincolo de care i se afla propria-i Ithaca.

 Gabriel Penes
Apa de ploaie- ALBUM - Walter Dionisie


Albumul si volumul de versuri pot fi achizitionate impreuna sau separat  prin e-mail ,comandand  la adresa globalhumanrecovery@gmai.com 


Şi eu ţin pe creştet un Cer plin cu îngeri
Şi eu duc în spate o cruce de viu
Şi -n gura flămândă , pe limba de clopot
Cuvântul mi-e rugă-n pustiu

Şi eu port pe chip icoane din lut
Prin inima mea trec   sfinţii-n altar
Şi eu ard de viu precum psalmul mut
Şi-n bune miresme-nfăşor al vorbelor har

Dar nu sunt nici  zid, nici înger nu sunt
Şi nu port  vreun nume  de zeu
Sunt doar un suflet în straie de Om
Sunt  sfânt lăcaş  lui Dumnezeu




Zeu nătâng,
Mi-ai scos lumina la târg
Şi apa de ploaie mi-ai îndoit-o cu vin
Iscariot si netot
Şi divin

Zeu stângaci,
Îmi pui mâna pe sân
Şi-aluneci în inimă
Ca soarele-n fân
Îmi pui mâna pe frunte
Şi cazi pe gândurile mele
Ca cerul  pe munte
Îmi pui mâna pe buză
Şi-mi laşi tăcerea lăuză

Zeul meu,
Dă-mă lumii până la os
Şi dacă talanţii plăcerii n-ajung
Să-ntorcem lumea pe dos,
Strânge-mă din ochii lor şi ia-mă înapoi,
Să-ţi ţin de frumos…

Clopotul tăcerii bate
Prin zăpezile pustii
Chiar dacă- ai închis zăvorul,
Tot mai pleci
Şi tot mai vii

In odăi neîncepute
Alb foşnind a poezii
Chiar de dorul te încuie,
Tot mai pleci
Si tot mai vii

Armăsarii albi te- aşează,
Te gonesc cei fumurii
Chiar de casa ta-i niciunde,
Tot mai pleci
Şi tot mai vii 

Drumurile duc si aduc
Niciodată  nu-s pustii
Drumului nicicând nu-i pasă
Dacă pleci
Sau dacă vii




Când lupi fierbinţi se răcoresc  sub fruntea-mi
Şi peste zaţul  toamnei  îngeri calcă
Arunc  în sobă  încă-un dor de ducă
Strănut.
 La focul tău  se mai topeşte-o iarnă. 
Şi ard .
Iar din cenuşa mea se mai înalţă-un munte.  

Când prin bocancii sparţi îmi intră drumul
Şi aripile-n  palton nu vor să-mi stea
Doar tu si iarna  îmi mai daţi de urme
Rămân.      
 Prin cer  oierul ploii îşi risipeşte turme
Şi chem
Albe  făpturi  să pască în  palma mea.

Pe cercanul ferestrei se pârguiesc colinde,
Pe plita  se-aureşte-un colţ de pâine
La geam roşesc de dorul toamnei două mere
Măsor.
În ochiul meu căpruiul se ascute
Şi tai.Egal să-mpart incă o  iarnă între ele.





ah, iubire, pară coaptă
cum te muţi din poartă-n poartă
şi-ntomnezi la mine-n soartă?

cum se-ascunde blidu-n lut
şi liniştea în cuvânt
cum curg stelele-n pământ
din amarul mărilor
plâns din sinea norilor

ah ,iubire ,pară coaptă
cum te muţi din soartă-n soartă
şi-nvârţi dorurile grele
ca veşmintele pe iele?

cum se-aştern valuri pe apă
şi nu ştii de vin sau pleacă
cum  muşti dintr-o pară coaptă
ce hrăneşte lumea toată
om , iubire, fără poartă..

Bărbieru’

Am un prieten sus-pus
Stă
Unde şoimul toarce vântul pe-o aripă
Ca nimicul pe fus

Acolo ne-a dus ...

Când noi eram mai siguri că atingem cerul cu mâna
El  ne dădea peste talpă cu Luna
 Poartă altă măsură la privire, la picior, la piele, la os
Pentru el  sus-ul e prea jos

El are un munte  pe care îl cară pe talpă
O măicuţă ce din lacrima lui se adapă
O cană de lut cu mâinile-n şolduri
 în care izvorul ţâşneşte din norduri
are o sobă mică şi fierbinte
ca vorba de dojana a iubitei ,
sfânta lui necuminte

Am un prieten
Care ne-a lăsat în odaia lui
în patul lui
în inima lui
Am un prieten pe care azi l-am botezat Ioan, deşi aşa îl chema demult...


un singur munte, nicicând doi,
 urcuş îi eşti
 eu vale
 acelasi timp curge prin noi
 eu pas îi  sunt
 tu cale

pe-acelaşi chip Clipa incrustăm
eu lacrimă
tu zâmbet
pe-aceeaşi coardă  adăstăm
tăcere eu
tu cântec

un singur Soare ne e rug
cenuşă-i sunt
tu focul
lumină  ţeşi la straiul Lumii
eu rană-i sunt
tu trupul


noi, nicicând doi

Mai avem puţin până ieri
Ne-au rămas în ochi  sălbatice ierni
În palme ne-au rămas doar aşchii de carne,
Suntem straie ce  poartă  trupuri scobite de oameni

 Mai avem puţin până azi
 Lacăte fără chei ne-ascund  tăcerile-n glas,
 Ne-au rămas câteva amintiri  pe pervaz
 Nişte îngeri căzuţi între cer şi asfalt am rămas

 Mai avem puţin până mâine
 Ne-a rămas din foame un colţ uscat de pâine
 Din sete ne-a rămas doar ţărmul fără valuri
 Din oamenii ce-am fost , au mai rămas doar maluri



Sunt călător pe-o cale ferată
Gările oarbe  îşi caută-un  tren
Roţile -mi taie privirea uitată
Pe drum între Rai şi  Infern

Sunt călător pe-o cale întoarsă
Iarba-mi răsare din cer
Nici n-am plecat , şi mă întorc acasă
Merg dinspre mâine spre ieri

Sunt călător pe-o Cale Lactee
Calc  pe lumină de stea
La poarta cerului sunt lacăt şi cheie
Sunt călător pe marginea mea

Şi merg cu ochii închişi prin Lumea fără vină
Ei  nu ştiu că  sunt viu  şi cresc în ochi lumină
Privirea lor e goală , orbirea mea e plină



Ea are glezna fragilă precum un cuvânt
El  are paşii plini de pământ
El e foarte înalt, ajunge noaptea din urmă
Şi mulge stelele de praf de lumină
În palmele ei goale de tăcere deplină

În ochi ea strânge nopţi mute si albe
Pentru zilele  ce vor să se-adape
El îşi leagă în fiece seară veşnicia  de scară
Ea îl hrăneşte cu dulceaţă de nuci verzi
şi vise frumoase
El o ascunde de lume  printre icoane sfioase

Ea e o poveste ce nu are nume
El e singurul singur pe lume
http://live.1hd.ro/jazz.php