în urma mea nu am lăsat vreun înger
deşi parfumul lui va fi rămas
pe-o ramă oarbă aninându-şi ochii
căzuţi din rugăciune în păcat
în urma mea nu am lăsat vreun demon
deşi amare ierburi îmi fumegă în trup
şi din a dulce sânului otravă
oştiri de demoni strigătul mi-au supt
în urma mea nu am lăsat vreun zâmbet
deşi o lacrimă l-a povestit
cum din durere eu ciopli-voi crucea
pe care zâmbetul mi-am răstignit
în urma mea , sub-pasul mi-am lasat,
întoarcerea în dulcea neplecare,
lumina să-mi destrame al ochiului nesaţ
şi să-l ivească iară în oarba-mi depărtare..
în şoapta pasului
mă adăpostesc
de negăsirea iubirii
eu,
cea stearpă de cuvânt,
cea schiloadă de lumină
eu şi dimineaţa
ce-mi jeleşte numele uitat
pe buzele
dumnezeului mut…
alb doliu
târăsc prin colbul privirii
în umbra neîncepută a absenţei
îmi strig iubitul
în durerile facerii
lumii
pe numele de apoi
al omului:
“dumnezeule!”
alb doliu
cât văd cu ochii...
l-am văzut pe omul fără sfârşit
cu straiul lung al absenţei
măturându-şi prea-albul umbrei
dinaintea ochilor
.
petrecându-şi lumina
în orbul exil al privirii
.
condamnându-şi privirea
la veşnica întoarcere
înapoia tăcutei orbiri
l-am văzut pe omul fără sfârşit
umplând infinitul de
fără mine
l-am văzut pe omul fără sfîrşit
intrând în casă
înaintea mea…
…
deschide,
deschide, iubitule!!!!
nenuntită
se lasă tăcerea-n cuvânt…
pe pragul
omului nesfârşit…
statuile se scutură de veşnicii
şi pleacă pietruind umbra fără de drum
a tăcerii
în urma lor
ziua de mâine îşi naşte dimineaţa
strigându-şi pe numele de botez
dumnezeul rămas
orfan
la marginea netivită
a omului
în urmă, prădat de nemurire,
un înger îmi aruncă sămânţă
de piatră pe umărul drept
o statuie mă alege
să-i fiu loc de veci
iar iubitul îi şterge lacrima neplânsă
morţii nefericindu-mi
zâmbetul…
asculţi…
neauzit foşneşte lumina
în umbra-ţi albă-
substrai neatins
aninat la marginea tăcerii
tulburi cu piciorul desculţ
apele cuvântului
în cercuri de neliniste oarbă
aduni lumina din cenuşa neplecării
rămânându-i in urmă ,
talpă nerostită de drum
iubitule,
mâine imi cioplesc un felinar de piatră
să pot auzi , deodată cu tine,
ne-întoarsă vreodată
în aceeaşi privire,
lumina…
m-am sinucis de ieri,
dar ,avand pe stoc niste secunde,
voi fi murit abia mâine
exersez arta Muririi de când mă ştiu
îmi leg de privire câte o piatră îndărătnică
ce refuză să se arunce în gol
poftind la minunile fiinţei de care atârnă…
din a noastra pendulare consubstanţială
lumea învăţând să se învârtă după lume,
iar eu si piatra să ne mirăm mai puţin
între noi...
în fundal Dumnezeu
făcea din mine
chip cioplit pietrei
semnând isteroid
în colţul de sus
al Omului
"Eu"…
Iubitul mă plânge
Şi chipul îi părăseşte lacrima
Iubitul mă mângâie,
dar palma îi părăseşte mângâierea
Iubitul mă strigă,
Dar numele meu îi părăseşte strigătul
Omul de la capătul omului
Făra chip
Fără palmă
Fără numele meu
Părăsit de părăsire
E dumnezeu ori iubitul meu ?
Ar îngropa cu pasul zăpada aşteptării
În scobitura tălpii ar tăinui căderea
Calcând pe caldarâmuri minunea Înălţării
Cu talpa scâlciată ,el, flamânzindu-mi drumul
Îşi va culege umbra din albul uităturii
prin lume se petrece spre glodul nemuririi
castelul cu nebuni
are un zid,
o
o fereastră
spre răsărit
zidul e incă nezidit
precum tăcerea
fereastra
taie in două
neîncăperea
răsăritul
stă cu faţa la zid
timid
nebunii numără
până la unu
din doi in doi
restul
împărţindu-l
la trifoi cu patru foi
se joacă prin zid
fiindu-i
se joacă-n ochii lumii
ca-n nisip…
cu
zăvorul spre drum să-mi dezmierzi
încuie-mi si dorul de ducă
si poarta spre străine amiezi
îmi umple ulciorul cu dreapta
şi-mi toarna înserări aurind
pe lacătul buzei cuvântul
la taina din struguri poftind…
îţi varsa apoi din privire
preaplinul senin şi îndrăzneţ,
alunga arhangheli de piatră
şi îngeri ,si sfinti
cu lacrimi lumesti….
Donez
Parţial color
Blog
Unui orb
Asteptând cuvântul
Cu urechea pe calea ferată
Ofer cheie
Şi zăvor
Pentru cel mai orb
Doritor…
înscrieri aici
Naşterea
mi-a fost cel mai greu
lucru
deshumare …
Aerul mi-l strigam
viu si frumos
strigam
răstignirea cărnii
pe os…
Creşterea
nefiresc de simplă
precum un munte
ce are doar urcuş
o joacă a tălpii de-a pasul
între daltă şi piatra lui Brâncuşi…
Apoi necuprinderea palmelor
-mângâiere
neajungerea cuvântului-
poezie
prea-plinul neîmplinirii
-iubire
Rest
Moartea,
suptă de frică
îmi pare
din ce in ce mai mică
un punct la contrapunct
perfect ,
defunct,
click
aplic la
QED-ul dumnezeiesc…
simt
facerea lumii
intr-o ploaie
răsarită
în neîmpreunarea
dintre palmele tale
precum o rugă
născându-şi
in chinuri
iertarea
simt
viul fiinţei
sălăşuindu-ţi
în trup
mă simt fiindu-ţi
pântec
si sân
casă
si rug
Dumnezeu m-a aflat
amintindu-şi
că nu m-a uitat…
Pâinea unsă cu Nimic
Imi cade
Pe aceeaşi parte
alergăm ,
alergăm spate în spate
cu picioare tăiate
de căi ferate îmbrăţişate
alergarea umple golul dintre noi
elastic gol, ne pocneşte in spată
în ceafă ,în dor
scăpat de sub control
alergare accelerată de alergare
fără mâini, fără picioare
fără de noi,
de noi alergăm
prin noi
împărţind doi la doi
fugim între viaţă si moarte
spre pretutindeni si nicăieri
spate în spate
aproape departe…
FOTO by Bodnar
mi-e dor să dansam pe struguri preaplini
mi-e dor să strivim al sângelui ritm
să curgă din talpa zvâcnindă de drum
dulceaţa si praful si mustul nebun
chiar viaţa ţipată din miezul de prunc
şi-apoi asfinţitul cernut sângeriu
în lutul carafei ne picure viu
când cerul se rupe –n fâşii violet
în ochiul de noapte ne prindem buchet
tu sorbi ca un zeu licoarea mierie
cu gust de femeie si frunză de vie…
