casandra suferea de transparenţă
transpira des, din lipsă de prezență
deși părea o carie în trotuar
nimeni n-o ocolea,
treceau prin ea în drum spre bar
deseori i-au atins ficatul și splina
i-au mototolit umbra, siluindu-i lumina
casandra era grav transparentă
se vedea prin ea moartea
trăind în stare latentă…
artistul
avea muze
cu sfârcuri şi buze
contau foarte putin
fiind muritoare
precum apusul
dintr-un pahar cu vin
din ele rămâneau
doar
urme zemoase de daltă
prin aşternuturi
de piatră…
ca să poată picta…
uneori
a inventat culori noi
amestecand cu limba
privirea de femeie
în noroi…
răstignind-o
pe pânza blajină
gemând
de-atâta lumina virgină….
artistul
avea muze,
ce-i sărutau focoase
mâinile lăuze…
armăsarul cel negru
îmi ocupă tot locul dintre coaste
tot aerul din plămâni
îmi e plămân
iar coastele îi sunt drum
nechează şi bate din picior
medicii numesc asta puls
bărbaţii numesc asta isterie
zeii cred că-i poezie
nu contează ce cred eu
poate nu cred
important e să-i dau armăsarului
să mă pască zilnic
precum un pericol
ştiu că sună al naibii de ridicol
cu urma asta de rimă
dar tocmai m-a-nghiontit
cu coama in splină …
Melcul
lingând cărnos iarba de sub talpă
Te face să crezi că poţi păşi pe apă
Iar tu calci pe melci
In timp ce ploaia îi asmute
Din ce in ce mai încet
Să-ti urce
Pe gleznă, pe genunchi, pe suflet…
Unii coboară sub talpa vie
Si ne mângâie morţii
Născatori de câmpie…
In rest, plouă, spălându-ne mormintele
Melcii sunt lipicioşi
Morţii curaţi şi frumoşi
Şi uzi până la os…
mi-e ochiul plin ochi de cafea
mi-e
prin spatele meu şuşotesc
două visuri ce mă fac
să roşesc…
trei stropi curg agale
pe-a cireşelor piele
plângându-le rujul
pe buzele mele...
în aer leşină miresme roz pal
iar norii imită un tropot de cal...
mi-e lene de vară
într-un hal făr' de hal...
Cuvintele ,înghiţite
de web-găuri negre,
s-au refugiat ca –ntr-un azil
în ochiul femeii mute
La rândul ei, femeia,
scăpată dintre ea si ea,
s-a mulat perfect pe umbra mea…
Rezultatul fu previzibil
precum peniţa într-un scris lizibil
pentru un orb…
Rezultatul fu jumătate femeie
şi jumătate cuvânt dintr-un vers şchiop…
Spune-mi cuvinte,
sălbatice herghelii,
sub copita lor aspră
tăcerea din pietre
să invii…
Spune-mi cuvinte
să mă trezesc din găsiri
şi să-mi adorm căutarea
zidindu-mi in mine
muriri…
Spune-mi cuvinte
sunând necuminte
decoltate vocale
în sânge să-mi geamă…
fierbinte
Spune-mi cuvinte
picurate din rama
cu sfinţi rătăciţi
precum palida ceară
lingând lumânări
asfinţind…
aerul geme…a jazz
doar ochiul meu doarme,
dar gândul mi-e treaz
până când
paharul latră roşu-arţăgos
şi-încep să te caut
prin carne, prin vene, prin os
mi s-a-ntâmplat ceva neaşteptat
nu mai ştiu cum arăti…am uitat…?!
paharul mă muşcă de buze să tac
şi strigă la mine, în mine să sap…
undeva, într-o sticlă-n fundal
nişte boabe de struguri mustesc
într-un râs infernal…
tot jazz…
aerul geme dulceag si greţos
ca hoitul secundelor zdrobite zemos…
în dreapta fereastra îmi fâlfâie alb
perdele isterice de ciori fara glas
nici vin nu mai am,
un pahar despuiat mi-a rămas…
şi-un lup ce din Lună
nesomnului îi face popas…
Vara uscată
precum o frunză dulce si coaptă
trupeşa-mi umbră
cernută alene pe-alei
o aşteaptă…
Vişine-amare
vorbe mierii vor să asculte
ca un copac eu ţi-as rodi
vrute-nevrute…
Între tăceri
aş plămadi vorbe aprinse
încuie
poftele mele se lasă prinse
Când violet
chipeşul cer se dedă înserării
Eu voi fi vin
Tu vei fi zeu
sorbindu-mi zorii…
Popor
Nasu-n flori, genunchii-ntinşi:)
photo by Mihaela Cojocariu
Căldura mi se imprimase
pe rochia de in
topit
Îmi înfloriră bujori şi liliac
îmbrăcându-mă
Cireşe pietroase
îmi zvâcneau voluptos
pe piept
roşind
la tresărirea pasului...
Cu greu sânii si pântecul
mi se puteau ghici
straiul
devenind o problemă complicată
chiar şi pentru un zeu
surprins să mă găsească
precum o tulpina
Unde eşti, femeie?
se întrebă înnorat crepusculul
până când ploaia
alungă acele culori
răsărindu-mi goliciunea
de la Eva pâna acum
Iar el, zeu necuminte,
îmi gusta lobul urechii
tăcându-mi
"teiubescuri"
Lenuţa , cu chipul umbros precum tuciul în mai toate zilele, intră de astă dată zâmbind . Ochii ei , ce refuzau de obicei să privească spre acelaşi lucru, fixau cravata roşie cu tricolor aruncată intr-un colţ al clasei de-un pui de revoluţionar.Lenuţa si-o legă strâns la gât , pana la bulbucarea privirii .
Ţoale de la ajutoare…îşi spuse Lenuţa. Si plecă cu cravata, un adidas stâng si un un nike drept …Ori poate doar ochii ei refuzau a privi spre acelaşi lucru…
