cu
zăvorul spre drum să-mi dezmierzi
încuie-mi si dorul de ducă
si poarta spre străine amiezi
îmi umple ulciorul cu dreapta
şi-mi toarna înserări aurind
pe lacătul buzei cuvântul
la taina din struguri poftind…
îţi varsa apoi din privire
preaplinul senin şi îndrăzneţ,
alunga arhangheli de piatră
şi îngeri ,si sfinti
cu lacrimi lumesti….
Donez
Parţial color
Blog
Unui orb
Asteptând cuvântul
Cu urechea pe calea ferată
Ofer cheie
Şi zăvor
Pentru cel mai orb
Doritor…
înscrieri aici
Naşterea
mi-a fost cel mai greu
lucru
deshumare …
Aerul mi-l strigam
viu si frumos
strigam
răstignirea cărnii
pe os…
Creşterea
nefiresc de simplă
precum un munte
ce are doar urcuş
o joacă a tălpii de-a pasul
între daltă şi piatra lui Brâncuşi…
Apoi necuprinderea palmelor
-mângâiere
neajungerea cuvântului-
poezie
prea-plinul neîmplinirii
-iubire
Rest
Moartea,
suptă de frică
îmi pare
din ce in ce mai mică
un punct la contrapunct
perfect ,
defunct,
click
aplic la
QED-ul dumnezeiesc…
simt
facerea lumii
intr-o ploaie
răsarită
în neîmpreunarea
dintre palmele tale
precum o rugă
născându-şi
in chinuri
iertarea
simt
viul fiinţei
sălăşuindu-ţi
în trup
mă simt fiindu-ţi
pântec
si sân
casă
si rug
Dumnezeu m-a aflat
amintindu-şi
că nu m-a uitat…
Pâinea unsă cu Nimic
Imi cade
Pe aceeaşi parte
alergăm ,
alergăm spate în spate
cu picioare tăiate
de căi ferate îmbrăţişate
alergarea umple golul dintre noi
elastic gol, ne pocneşte in spată
în ceafă ,în dor
scăpat de sub control
alergare accelerată de alergare
fără mâini, fără picioare
fără de noi,
de noi alergăm
prin noi
împărţind doi la doi
fugim între viaţă si moarte
spre pretutindeni si nicăieri
spate în spate
aproape departe…

FOTO by Bodnar
mi-e dor să dansam pe struguri preaplini
mi-e dor să strivim al sângelui ritm
să curgă din talpa zvâcnindă de drum
dulceaţa si praful si mustul nebun
chiar viaţa ţipată din miezul de prunc
şi-apoi asfinţitul cernut sângeriu
în lutul carafei ne picure viu
când cerul se rupe –n fâşii violet
în ochiul de noapte ne prindem buchet
tu sorbi ca un zeu licoarea mierie
cu gust de femeie si frunză de vie…

pe foaia albă
de hârtie
un punct
a exagerat
să fie
Stăteam cu Vania pe terasa ce se asemăna cu Papa Caffé-ul doar prin prezenţa sa aristocrată , ce nu putea trece neobservată .Nici chiar de chelnerita ce plutea cu pas de enoriaşă printre mesele pustii.
Abia sosit din Copenhaga ,Vania n-a vrut nicicum să guste una –două sticle de votcă pe motiv că nu-i nici pe departe precum cocktail-ul letal servit cu gingăsie de Anca. In plus, dupa cele opt blonde daneze cumparate cu un cesuleţ mergea o brună neflirtată…Aşa că am comandat şi ne-am pus pe vorbă . Vania la telefon cu Oana iar eu gîfâind singură un haiku inspirat de timpul probabil live de pe plasma localului...
Susură ploaia
mări adânci cresc în ceruri
ai ochilor nori…
Discutia continuând in aceeasi manieră , n-am avut încotro şi-am mai produs un haiku, cred că bruna fu acidulată nu glumă…
turme blajine
poarta –n albastra campie
lână de aur… apus
Vania observă silabele in plus din ultimul vers ,drept pentru care nu-mi validă haiku-ul, in schimb realiza că soarele apune si-i vremea să incheie conversatia telefonică plina de Indicii anatomice …
L-am intrebat la plecare de m-am achitat onorabil de datoria pentru link-ul cu jumatatile.
Zise da in limba rusă , in traducere liberă mişcând usor capul de la stânga la dreapta si invers.
Imprevizibil ca întotdeauna , Vania îmi recomandă să mă las de haik-uri şi de bere că am depăşit măsura....cu vreo două silabe ori halbe...n-am înţeles prea bine că deja era în drum spre casă...
Sa-ti ghicesc, frumoaso…
Si-mi spuse de vreo cinci copii(prea mult)
Vreo trei barbati(prea putin)
Unul dat dracu’…(de ajuns)…cica jumatatea mea…
Treaba asta cu jumatatea ,ca toti o cauta si unii chiar o gasesc, suna ciudat rau de tot. Niciodata nu m-am simtit incompleta si mai grav, lipsindu-mi jumatatea ...
Ma simt intreaga-intreguta , oricine imi va fi intrat in viata neavand nicidecum rolul de jumatate, ci nuantandu-mi trupesul tot, dandu-i stralucirea ori umbra de care deseori am nevoie.
Unii vor gandi la cat de grea e singuratatea...Nicidecum! Singuratatea nu inseamna ne-tot...:) Ea este o alta poveste pe care trebuie sa stii sa o asculti narata cu talent de tine insuti, devenita roditoare precum un taram binecuvantat....
Va veti intreba ce-mi veni sa vorbesc despre jumatate...Va pot spune ca vina este a lui Cristian Lisandru ce m-a facut sa-mi privesc palma cu ochi curiosi...
N-am sa va intreb, deci, despre jumatatea voastra, ci despre.....tot:)

Cum ai putea să mă seduci…cu orbitele tale uscate?
tu, zeu, ce-ţi zideşti dimineaţa
în nenăscutul zid de cetate?
Mai bine…
intră-mi în sânge , cuminte furtună
siluieşte-mi fiinţa nebună ,
urlă-mi cioburi de lună
sub tălpi...
mângâie-mi lupii ,
săruta-i pe colţi
din femeia frumoasă
fă-ţi casă de lut
fă-ţi Olimp , zeu urât!
Dar nu-mi spune să te îmbrăţişez!
te-ai răni în aerul violet
dintre aripi
şi-ai sângera in apusuri adânci
pătându-mi pielea si oasele
de prunci...
Dar nu-mi spune să te imbrăţişez!
O voi fi făcut... cu mult înainte de mine...
Atunci...