Dumnezeu nu umblă desculţ

Ar îngropa cu pasul zăpada aşteptării

În scobitura tălpii ar tăinui căderea

Calcând pe caldarâmuri minunea Înălţării

Cu talpa scâlciată ,el, flamânzindu-mi drumul

Îşi va culege umbra din albul uităturii

prin lume se petrece spre glodul nemuririi

In lacrimi încălţându-şi prea-greul călcăturii...

rochia mea

roşu-stropit,

fără tiv

ţine timpul

lipit şi captiv

pielea îmi geme de timp

horcăie înecată

pe voci tremurate

între

coapsă şi spată

cântă despre ne- şi iubire

strigă tăceri în ne- şi în ştire

îşi fâlfâie fluidă marginea

ne- şi sfârşită

seduce pudoarea secundei

sub straie pitită

rochia mea

roşu-stropit

e un zid

în care ne- şi suntem fiind

fără tiv...

PS

FOTO by Bodnar

mi-e dor să dansam pe struguri preaplini

mi-e dor să strivim al sângelui ritm

să curgă din talpa zvâcnindă de drum

dulceaţa si praful si mustul nebun

să stoarcem din paşii purtându-ne –adânc

chiar viaţa ţipată din miezul de prunc

şi-apoi asfinţitul cernut sângeriu

în lutul carafei ne picure viu

când cerul se rupe –n fâşii violet

în ochiul de noapte ne prindem buchet

tu sorbi ca un zeu licoarea mierie

cu gust de femeie si frunză de vie…

MUSIC...

Îmi iubeam

armăsarul negru

lucind a lumină

şi mi-l ţineam în taină

Taina sporindu-i

răsuflarea divină

Dar în timp ce -l hrăneam

spunându-i poveşti

cu zei

grei

plimbaţi în caleşti

Armăsarul cel negru

prin gând tropoteşte

din taină-mi se smulge

spre marginea lumii

din gând

drum îşi creşte...

Se-ascunde în fugă

în vorbe şi-n rime

copita -i trudită

îl vinde

fiinţei straine...

ai putea să mă cumperi cu un leu

pâine ,să-ţi ţin de foame

carne,

zid să-ţi faci ,de adăpost ,din trupul meu

să-ţi fiu vin sângelui, tropotind razne

şi ploaie frunţii născându-i minţii tale cazne...

ai putea să mă cumperi cu un leu

să te-ascunzi între mine şi eu

socotindu-mi murirea

în lacrimi de zeu...

ai număra restul

uimit

văzând că leul ţi-e întreg,

necheltuit...

Dacă tot ai cerşit...

casandra suferea de transparenţă

transpira des, din lipsă de prezență

deși părea o carie în trotuar

nimeni n-o ocolea,

treceau prin ea în drum spre bar

deseori i-au atins ficatul și splina

i-au mototolit umbra, siluindu-i lumina

casandra era grav transparentă

se vedea prin ea moartea

trăind în stare latentă…

casandra se intoarce;)