ah, iubirea

Eu  am un  deşert al meu

 o singurătate singură pe lume

 un loc neîntâmplat

 în care absenţa ta  mă strigă pe nume

 Tu ai o odaie albă

 Cu rasaritul intr-un  zid nezidit

 în fiece dimineaţă speli  lumina

 pătată adânc de asfinţit

Ne întâlnim  să izbucnim

din aceeaşi sămânţă de piatră

ori când lumea

ne dulce-apasă sub talpă ,

în aceeaşi rădăcină de iarbă

Ah, Iubirea! Iubirea! …

Iubirea mi-e margine

iar tu , nemarginirea…