Frumuseţe

       Picături mărunte şi grăbite se întreceau parcă sa ajunga pe sticla uscată , plesnind-o cu sete sub ochii femeii ce chemase ploaia pentru a nu ştiu câta oara...Şi tot pentru a nu ştiu câta oara se privea in geamul  opac , gândindu-se la frumusetea fluidă a chipului  prelins pe pervazul  macinat de timp.

   Poate tot cu gândul la frumuseţe , rămăşiţele ploii s-au aprins miraculos, adunand apusul pe sticla ce luase deja forma amforei , adapostind esenta aspra a adevarului ...      Frumuseţea, isi sopti femeia, in timp ce degusta asfinţitul, este atunci cand n-ai nevoie de ochi ca să te priveşti in oglindă...asa cum n-ai nevoie de oglinda ca sa vezi cum iti sta orb...ori poate când n-ai nevoie de orbire ca sa afli intunericul...

    Asta în timp ce ultima picătură rubinie îi ţâşni roşu si sec de pe buză ,precum un murmur rebel renegând linistea, găsindu-şi odihna pe primele rânduri  scrise de un om frumos despre Omul Frumos...despre El...

    Era prea târziu însă...femeia ce chemase ploaia pentru a nu ştiu câta oară... nu gustase acea  picătura...